Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.172/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Ilie Merce - declaraţie cu titlul "Radicalii maghiari vor să instaureze dictatura minorităţii în România"; | ![]() |
||
|
Radicalii maghiari vor să instaureze dictatura minorităţii în România. Partidul România Mare protestează energic faţă de încercările diabolice prin care extremiştii de la vârful UDMR încearcă să forţeze adoptarea proiectului de lege privind Statutul minorităţilor din România. Adoptarea şi aplicarea acestui act normativ nociv ar consfinţi acordarea de drepturi colective comunităţii maghiare ce exced legislaţiei europene în materie, constituind, totodată, baza legală pentru realizarea diferitelor forme de autonomie exclusiv pe criterii etnice. Atrage atenţia, în mod deosebit, faptul că acest proiect de lege este foarte subtil elaborat, estompându-se scopurile ascunse prin care sunt ori se vizează atacarea bazelor constituţionale ale statului român, în ceea ce priveşte unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. Specialişti de marcă din domeniul legislativ, precum şi mediile societăţii civile româneşti au semnalat caracterul subversiv al acestei iniţiative legislative care prezintă numeroase neconcordanţe flagrante faţă de Convenţia-Cadru cu privire la minorităţile naţionale, la care România a aderat prin Legea nr. 33/1995, conţinând reglementări cu substrat separatist, de natură a deteriora climatul interetnic în zonele locuite preponderent de maghiari. Proiectul de lege în cauză ne aduce pe undeva în perioada interbelică, la acea declaraţie pe care Cominternul a impus-o Partidului Comunist din România, în sensul că România este un stat multietnic, o închisoare a popoarelor, care trebuie sprijinite să se autonomizeze până la autodeterminare ca state de sine stătătoare. Exact aşa doresc şi extremiştii unguri prin acest proiect de lege, care, în nici un caz, nu poate fi de expresie naţională şi nicidecum o prioritate, cum încearcă ei, cu insistenţă, să îl prezinte. Şi iată de ce:
În pofida reacţiilor negative şi criticilor primite în legătură cu anumite prevederi ale "Legii minorităţilor naţionale", iniţiatorii proiectului continuă să exercite presiuni asupra persoanelor implicate în procesul de avizare/adoptare a legii. Până în prezent, liderii UDMR şi-au manifestat intenţia ca, imediat după promulgarea legii respective, să iniţieze demersuri pentru modificarea mai multor reglementări legale în domeniile învăţământului /Legea 84/1995, administraţiei publice locale /Legea 215/2001, precum şi a dezvoltării regionale din România /Legile 151/1998 şi 315/2004, vizând instituţionalizarea separatismului etnic în zonele cu populaţie compactă maghiară şi reconfigurarea componenţei "Regiunii de Dezvoltare 7 Centru", astfel încât aceasta să se constituie într-o entitate de dezvoltare distinctă, în limitele "Ţinutului Secuiesc". Radicalii maghiari grupaţi în Consiliul Naţional Secuiesc, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Ardeal şi Uniunea Civică Maghiară se opun adoptării proiectului legii minorităţilor în forma actuală, pe motiv că nu reglementează expres modalităţile de dobândire a autonomiei teritoriale şi, în consecinţă, reprezintă un mare pericol pentru maghiari, întrucât reduce considerabil şansele de materializare a dezideratului privind obţinerea autonomiei "Ţinutului Secuiesc". Opinia radicalilor maghiari din Transilvania este împărătşită şi de anumiţi lideri ai organizaţiilor maghiare din ţările limitrofe Ungariei, între care şi Agoston Andras - preşedintele Partidului Democrat al Maghiarilor din Voivodina, care consideră că, odată adoptată, legea minorităţile în România va constitui un model care va putea fi invocat şi imitat/adoptat cu uşurinţă şi în legislaţia ţărilor pe al cărui teritoriu se află. Aşadar, este cât se poate de evident că adoptarea acestui proiect de lege cu aşa-zisa lui "autonomie culturală" înseamnă, practic, realizarea autonomiei teritoriale, bazată pe un singur criteriu - cel etnic, dezagregarea unităţii Statului şi a poporului român, prin autonomizări neîntemeiate şi de nimic justificate. Doreşte cineva ca România să se fărâmiţeze în cnezate şi voivodate ? Kirkegaard spunea că "viaţa poate fi înţeleasă, cel mai adesea, privind în urmă, dar trebuie trăită mergând înainte". Vreau să cred că şi dumneavoastră doriţi acest lucru, să mergem înainte. În consecinţă, vă rog să nu daţi curs acestui demers legislativ, incompatibil cu spiritul, valorile şi tendinţele europene care promovează interculturalitatea, unitatea în diversitate şi nu separatismul şi segregarea pe criterii etnice, cum doresc acele forţe antinaţionale şi antistatale care conspiră împotriva României. |



