Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 27, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.115/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 27, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 27, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Aurel Olărean - declaraţie politică cu titlul "Agricultura - pragul de netrecut în procesul integrării europene?"; | ![]() |
||
|
Agricultura - pragul de netrecut în procesul integrării europene? Domnule preşedinte Stimaţi colegi Nu este pentru prima dată când mă adresez dumneavoastră încercând să trag un semnal de alarmă privind gradul de înapoiere a agriculturii româneşti precum şi felul cum este privit acest fenomen de Uniunea Europeană. În discursul său de săptămâna trecută, chiar şi Preşedintele Băsescu a făcut referiri critice la acest capitol, fără însă ca avertismentul domniei sale să fie tratat, cel puţin până acum, cu seriozitatea cuvenită. Iată însă că tot săptămâna trecută Parlamentul European ne-a transmis un semnal de alarmă clar şi fără echivoc: agricultura românească este principalul factor care ar putea amâna aderarea României la 1 ianuarie 2007. Caroline Lucas, membru în comisia pentru comerţ internaţional din Parlamentul Europei a declarat că Uniunea Europeană îşi face reale probleme privind felul în care funcţionarea structurilor din România ar putea face faţă în sprijinirea comunităţilor rurale să supravieţuiască aderării. Oficialul european a menţionat că Uniunea Europeană are deja experienţa tragică a Poloniei, unde, după aderare, mii de fermieri au falimentat. Limbajul diplomatic încearcă să ascundă, dar nu reuşeşte, un adevăr crud pentru România: există finanţare, dar fondurile nu pot fi accesate şi consumate din lipsă de proiecte viabile care să activeze structurile. Am pierdut deja prin neutilizare fonduri SAPARD, o parte din fondurile destinate programului "Fermierul " vor avea, probabil , aceeaşi soartă şi totuşi, acum, înainte cu câteva luni de aderarea la UE, tot nu avem programe viabile în acest domeniu. Este o ruşine naţională ca o Europă întreagă să vrea să te ajute, să-ţi dea sfaturi bazate pe experienţă, să-ţi ofere fonduri nerambursabile, iar o naţiune ca România, care exportă inteligenţă, să nu fie capabilă să producă nişte proiecte pe termen lung. O soluţie propusă de UE este reconversia micilor fermieri la activităţi de turism rural, dar probabil că sunt şi alte variante de luat în seamă. Important este ca România să aibă o strategie clară şi demnă de luat în seamă, fiind în fond în interesul tuturor ca şocul aderării să fie cât mai puţin resimţit la nivel naţional. Dar, în cazul micilor fermieri, Ministerul Agriculturii pare a fi total dezinteresat de soarta acestora în Uniunea Europeană. |



