Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.147/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Ioan Aurel Rus - declaraţie politică: "Alo! Penitenciarul..."; | ![]() |
||
|
"Alo! Penitenciarul..." Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Zilele trecute am aflat din presă că la Penitenciarul de maximă siguranţă Codlea a fost descoperită o reţea de traficanţi de droguri, proxeneţi şi alţi implicaţi în afaceri dubioase. Nimic nou sub soare. Poliţia din Codlea ascultând câteva telefoane puse sub urmărire a descoperit reţeaua. Că cei de "afară" vorbesc la telefonul mobil, e ceva firesc. Ce te faci cu cei cazaţi în penitenciar? De unde telefoane mobile? Câte? Şi cum au ajuns acolo? Enigmă...? Nici chiar aşa. Aranjament? Da! Prin aranjament cu factorii de răspundere au pătruns telefoanele mobile în incinta penitenciarului Codlea. Cine se face vinovat? Nu e greu de aflat. Deţinuţii sunt cazaţi în celule. Acestea sunt pe o secţie. S-a vorbit la ore ştiute. Cine era de fapt de serviciu? De aici trebuie plecat. Apoi când au primit respectivi urmăriţi pachet? În ce zi şi la ce oră? Cum au fost verificate pachetele? De cine? Par a fi unele întrebări care se pun. Nu! Nu sunt multe. Sunt utile şi necesare. Din cauza telefoanelor mobile s-a iscat o răzmeriţă la Penitenciarul Baia-Mare. Ce important a ajuns telefonul mobil. Cât de ascultat este el? Cu autorizare sau fără, el este ascultat...ascultat...ascultat. Aşa e! El trebuie ascultat. Că eşti traficant, că eşti om cinstit, că eşti parlamentar, funcţionar public etc. telefonul trebuie ascultat. Într-o democraţie de prost gust, totul este posibil. Când a fost ascultat telefonul lui Omar Haysam? De ce nu a fost prins acest "terorist"? A fost nevoie de decapitarea şefilor serviciilor secrete, ca să ascundem fuga "tovarăşului" de pahar al multora? "Telefonul pe cât de mic este, pe atât de mult rău (bine) poate face" e o maximă actuală, fără autor. Daţi liber ascultării telefoanelor pe faţă? Cine vă dă dreptul? Ce spune legea? Cine o respectă? Voi magistraţii... voi poliţiştii... voi.... Respectaţi legea! Apoi cereţi şi altora să o respecte! "Nimeni nu este mai presus de lege" Art. 16 alineatul 2 din Constituţia României. E valabil şi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. |



