Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.69/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Florin Iordache - declaraţie politică intitulată "Băsescu îşi face campanie mizând pe inocenţa poporului"; | ![]() |
||
|
"Băsescu îşi face campanie mizând pe inocenţa poporului" Intenţia lui Traian Băsescu de a dizolva Parlamentul a fost discutată în mediul politic apropiat lui de mai bine de o lună, şeful statului păstrându-şi această intenţie şi acum, în cazul în care populaţia nu l-ar demite la referendum, el urmând să arate că Parlamentul este în dezacord cu poporul. Se pare că jocul preferat al lui Traian Băsescu este cacialmaua. Vorbesc despre o ipostază care, nu numai că se potriveşte de minune profilului de preşedinte-jucător, dar, dacă privim cu obiectivitate lucrurile, era şi una dintre puţinele arme care îi mai rămăseseră preşedintelui suspendat. Băsescu a încercat să atace cu armele adversarilor. Analizate astăzi, toate gesturile preşedintelui demonstrează că el a încercat din răsputeri să evite suspendarea. A contestat la Curtea Constituţională până şi votul din Parlament. Calculul politic privind ameninţarea cu demisia a fost unul greşit. A jucat la cacealma şi a pierdut! A vrut sa ia tot totul şi a eşuat. A pierdut pe mâna lui! Asta nu înseamnă că Traian Băsescu n-a rămas la masa de joc. În politică trebuie să ştii să şi pierzi. După cum a acţionat după ce s-a aflat rezultatul votului din Parlament, este clar că Traian Băsescu luase în calcul că ar putea să piardă, şi lucrul acesta l-a dovedit mitingul "spontan" din Piaţa Universităţii. Totul a fost atât de spontan încât puteai să juri că fusese regizat cu mult timp înainte. Cert este că domnul Băsescu ar trebui să ia în calcul faptul că uneori lucrurile nu ies aşa cum ne-am dori, căci nu degeaba este zicala aceea că "nu este pentru cine se potriveşte, ci este pentru cine se nimereşte". Cred că dacă sofismul nu ar fi fost inventat, l-ar fi inventat domnul Băsescu şi l-ar fi înregistrat ca pe o marcă, astfel încât toată lumea să ia de bun tot ceea ce scoate domnia sa pe gură. În încheiere, în memoria marelui scriitor Octavian Paler, aş vrea să îi amintesc domnului Băsescu distincţia pe care a făcut-o, cândva, Octavian Paler, între un "stat" şi o "ţară". Un stat poţi să îl dispreţuieşti şi să-l conteşti. O ţară, nu. Statul ni l-a dat istoria. Ţara ne-a dat-o destinul. Vă mulţumesc. |



