Ioan Ţundrea
Ioan Ţundrea

Sittings of the Chamber of Deputies of June 12, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.91/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 12, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.40 Ioan Ţundrea - "Solicitare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - autoritate aflată sub control parlamentar";

 

Domnul Ioan Ţundrea:

"Solicitare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - autoritate aflată sub control parlamentar"

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este autoritatea naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de discriminare.

Către conducerea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Vă adresez solicitarea de a vă autosesiza pentru sintagma "322", atribuită în mod defăimător şi ofensator în ultimele luni parlamentarilor care au votat pentru suspendarea preşedintelui.

Vă adresez această solicitare în nume personal, apelativul devenind un brand negativ, care îmi produce grave prejudicii de imagine atât în Circumscripţia pe care o reprezint în Parlament, cât şi în calitate de cetăţean care vremelnic ocupă o demnitate publică.

Activitatea mea parlamentară pe care am desfăşurat-o mă determină să nu permit niciunei persoane sau autorităţi publice să-mi lezeze demnitatea prin includerea mea într-o expresie care produce în mentalul colectiv al românilor conotaţii discriminatorii, profund negative.

Consider, de asemenea, că nesancţionarea celor care continuă să utilizeze expresia "322" ca fiind similară cu "parlamentarii răi" constituie şi un atentat la Constituţia României, care, conform art.61 alin.(1) ne spune ca "Parlamentul este organul reprezentativ al poporului roman". În consecinţă, una din atribuţiile CNCD fiindpropunerea de instituire, în condiţiile legii, a unor acţiuni afirmative sau măsuri speciale pentru protecţia persoanelor care fie se află pe o poziţie de inegalitate în raport cu majoritatea cetăţenilor, datorită diferenţelor identitare faţă de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere şi marginalizare, consider că solicitarea mea este profund întemeiată, aşteptând în acest sens un răspuns autorizat din partea conducerii CNCD.

Vă mulţumesc.