Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.64/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Bogdan Liviu Ciucă - declaraţie politică intitulată "Construcţia europeană, în impas?"; | ![]() |
||
|
"Construcţia europeană, în impas?" Astăzi, mai mult ca niciodată, într-o lume globalizată în evoluţie constantă, Europa trebuie să facă faţă unor noi provocări. Europa secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări: mondializarea economiei, evoluţia demografică, schimbările climatice, aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără frontiere. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor, este necesar un efort colectiv la nivel european. Europa trebuie să se modernizeze, să dispună de instrumente eficiente şi coerente, adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni, ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. Prin urmare, regulile convieţuirii, înscrise în tratate, trebuie revizuite. Acesta este însuşi obiectivul tratatului semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007. Ţinând cont de evoluţiile politice, economice şi sociale şi dorind, în acelaşi timp, să răspundă aspiraţiilor europenilor, şefii de stat şi de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea şi modalităţile acţiunii viitoare a Uniunii. Astfel, Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru, precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale. Obiectivul pe care şi l-au stabilit statele membre este ca Tratatul să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009, cu numai câteva luni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European. Dar, ce s-a întâmplat în urmă cu două saptămâni în Irlanda, singura ţară care a apelat la voinţa poporului, a aruncat uniunea într-un impas asemănător celui din 2005, când Franţa şi Olanda s-au opus Constituţiei europene. Irlanda a fost singurul stat comunitar care a supus Tratatul de la Lisabona unui referendum şi asta pentru că o impunea Constituţia republicii. Celelalte guverne europene au optat pentru ratificarea Tratatului în parlamentele naţionale şi au evitat consultarea electoratului, de teamă că rezultatul va fi negativ. Ca membru al Uniunii Europene, îmi manifest îngrijorarea faţă de impasul în care se află însuşi procesul de consolidare şi dezvoltare europeană. După ani de negocieri, acest document nu a reuşit să unească marea familie europeană, acesta fiind scopul fundamental al tratatului, ci să o dezbine şi să izoleze un membru, care acum are nevoie de sprijin, aflându-se într-o situaţie neclară faţă de U.E. La o confruntare cu poporul, s-a evidenţiat neîncrederea şi reticenţa faţă de UE ca instituţie şi ca laborator de soluţii pentru problemele cetăţenilor. Nesemnarea tratatului de către toţi membrii face mai dificilă activitatea şi demersurile blocului comunitar în calea sa spre expansiune. Tratatul a speriat irlandezii, deoarece aceştia nu au cunoscut întocmai conţinutul şi beneficiile aduse de noul proiect, care nu atacă sub nicio formă suveranitatea vreunui stat. O politică externă îmbunătăţită, o putere întărită a parlamentelor naţionale şi un preşedinte stabil sunt punctele de plecare ale actului de reformă pentru o bună funcţionare a construcţiei europene. Cert este că istoria îl face pe cetăţeanul european să aibă în sânge teama care îl duce la cumpătare, reţinere şi neîncredere în principiile democratice ale unei alianţe contemporane, care acum are nevoie de soluţii rapide pentru redresarea imaginii pe care cu greu a reuşit să o construiască. Rezultatele referendumurilor organizate, cele din 2005 din Franţa şi Olanda şi cel de acum două săptămâni din Irlanda, reprezintă un semnal de alarmă la adresa credibilităţii Uniunii Europene, act care poate produce un efect în lanţ. Ce rezultate s-ar obţine dacă mâine s-ar organiza referendumuri în toate statele membre? E o întrebare retorică la care trebuie sa medităm. |



