Parliamentary debates

Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu:

"Să spunem NU violenţei pe stadioane"

În ultimii ani, violenţa pe stadioane şi în jurul acestora a atins cote alarmante în România, iar spectacolul sportiv lasă de dorit. Sunt zeci de cazuri în care suporterii s-au bătut între ei sau cu jandarmii. De asemenea, vocabularul folosit la competiţiile sportive te face sa stai acasă pentru că nu vrei să îţi duci copilul sau soţia într-un astfel de mediu.

Stadioanele, dar şi sălile de sport devin, pe zi ce trece, un adevărat teatru de război între suporteri şi forţele de ordine. Steaua, Dinamo, Rapid şi Universitatea Craiova au fost obligate să joace meciurile de acasă cu porţile închise sau la cel puţin 150 km distanţă de arena proprie. Autorităţile îi fac vinovaţi pentru aceste incidente pe suporteri, care la rândul lor acuză forţele de ordine de exces de zel. La fiecare partidă de fotbal şi, mai nou, handbal sau hochei, din arsenalul fanilor nu lipsesc torţele, fumigenele şi petardele.

Conform Legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, spectatorii au următoarele obligaţii: să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive. Deşi, conform legii în vigoare, este interzis accesul pe stadioane cu fumigene, torţe şi petarde, acestea rămân totuşi elemente de bază ale spectacolului din tribune. Nici nu este foarte dificil pentru suporteri să păcălească forţele de ordine, în acest sens. Există locuri secrete, în arenă, dar şi în imediata ei apropiere, unde materialele sunt depozitate cu câteva ore înaintea începerii meciului. Pe de altă parte, uşurinţa cu care poţi confecţiona artizanal o petardă va continua să le dea bătăi de cap jandarmilor care trebuie să asigure ordinea publică a manifestărilor sportive de gen.

În lumea fotbalului, în special, s-au importat mai multe concepte după care suporterii înrăiţi îşi ghidează manifestările de susţinere pentru echipa favorită. Voi încerca în cele ce urmează să vă explic la ce fac referire.

Dacă fenomenul "hooligans" a fost în permanenţă mediatizat şi în presa naţională cu ocazia confruntărilor dintre echipele autohtone şi cele din Marea Britanie, fenomenul "ultras" este mai puţin cunoscut de publicul larg. La modul teoretic, între fenomenul "ultra" şi vestiţii hooligans nu există nicio legătură, deşi mulţi nu fac vreo diferenţă între cei doi termeni, iar violenţa de pe stadioane are la bază grupurile de hooligans. Totuşi, în zona balcanică, dar şi în ţările exsovietice, cele două categorii au reuşit să coexiste, transformându-se în "hooltras".

În România, fenomenul "ultra" a luat naştere imediat după 1989, însă dezvoltarea a început abia în anii 1995-1996. Primele grupări au luat naştere în galeriile cluburilor Steaua, Dinamo, Poli Timişoara, Universitatea Craiova şi, mai târziu, Rapid. Chiar dacă mai toţi se considerau ultraşi, probabil şi din cauză că aceste grupări se inspirau din coregrafiile suporterilor italieni, unele acţiuni, cum ar fi furtul steagurilor sau al fularelor, aparţin fenomenului "hooligan" ce a luat naştere şi s-a dezvoltat în Marea Britanie, aşa cum spuneam anterior. Ultraşii încearcă să mute spectacolul în tribune. Nu prin violenţe, ci prin apelarea la coregrafii, care pot conţine bannere, steaguri, fumigene sau torţe. Acest lucru exclude însă o confruntare cu adversarii. Aceşti suporteri încearcă să-şi încurajeze într-un mod original echipa.
Spre deosebire de ultraşi, grupările "hooligan" consideră că singurul mod prin care îţi poţi demonstra superioritatea faţă de adversar este să fii mai puternic fizic decât el.
Diferenţele apar şi la nivelul vestimentaţiei. "Hooligans" renunţă la orice fel de însemne ale propriului club în timpul meciurilor, folosesc steaguri de mici dimensiuni inscripţionate cu numele echipei şi nu cu însemnele unei grupări. Pentru aceste grupări, confruntarea violentă cu suporterii adverşi este nelipsită. Prima luptă de acest fel din România a avut loc înaintea derby-ului Rapid - Steaua (2007), când nu mai puţin de 150 de fani ai celor două echipe au stabilit o întâlnire în zona Plaza România.

Diferenţele dintre cele două fenomene sunt destul de clare. Totuşi, există ţări unde linia de hotar nu există, huliganii fiind cei care se ocupă de coregrafii, torciate etc. Dar acest lucru nu-i împiedică să se lupte cu adversarii sau forţele de ordine. În spaţiul exiugoslav, suporterii fanatici nu-şi proclamă victoria decât după o confruntare huliganică, ceea ce a făcut ca întotdeauna derby-urile Belgradului, Partizan - Steaua Roşie, să fie sângeroase. România începe din ce în ce mai mult să se înscrie pe acest culoar. La apariţia fenomenului "ultra" pe teritoriul ţării noastre, lucrurile nu erau foarte clare, diferenţele neputând fi sesizate de suporterii români. De exemplu, în 1998, în peluza rapidistă a apărut gruparea Official Hooligans (OH), iar confuzia s-a accentuat pentru că OH nu a fost niciodată altceva decât o grupare "ultra".

Nu trebuie uitate incidentele de la meciul din Ghencea din 10 mai 1997, dintre Steaua şi Dinamo, şi nu din cauza celor petrecute pe teren, ci pentru evenimentele din tribune. Atunci, galeria "câinilor" a reuşit să incendieze peluza în care se afla, pompierii reuşind cu greu să stingă focul.

La nivel european, ultraşii au apărut la sfârşitul anilor '60. Fanii cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani se desprind de "clasicul spectator", ocupând sectoare ale tribunelor unde se vindeau bilete sau abonamente la preţuri reduse. Trebuie menţionat că primii paşi spre fenomenul "ultra" au fost făcuţi în Italia, ţară recunoscută şi astăzi pentru spectacolul creat de "tifoşi". La acea vreme, ultraşii se deosebeau de masa suporterilor, în primul rând prin identificarea propriului sector delimitat de unul sau mai multe steaguri cu numele şi simbolul grupului, haine militare purtând însemne ale propriei echipe şi prin înfăţişarea paramilitară preluată de la organizaţiile politice extremiste, un fenomen la modă în acea perioadă.

Anii '80 reprezintă momentul de creştere a grupărilor "ultra", unele facţiuni ajungând să beneficieze de aportul a mii de membri. Cel mai tragic eveniment s-a petrecut în 1985 la meciul Liverpool - Juventus din finala Cupei Campionilor Europeni, disputat pe stadionul Heysel din Bruxelles. Atunci, nu mai puţin de 39 de suporteri italieni au murit în urma confruntărilor cu fanii englezi. Acest lucru a dus la suspendarea cluburilor din Premiere League din cupele europene pe o perioadă de cinci ani.

Aşa cum menţionam anterior, cadrul legislativ menit să reglementeze manifestările violente ce au loc pe stadioane oferă forţelor de ordine capacitatea de a preîntâmpina o serie de incidente ce au loc la meciurile de fotbal în special. Totuşi, aceste manifestări sportive nu se desfăşoară în condiţiile necesare pentru a garanta siguranţa spectatorilor din tribune.

În acest sens, le solicit organelor însărcinate cu protecţia cetăţenilor şi, în special, Jandarmeriei Române, să acţioneze conform unui plan bine pus la punct pentru a se putea stopa fenomenele violente ce au loc în arenele sportive şi pentru a preveni eventualele tragedii ce pot decurge din acestea. Iar o strategie eficientă a forţelor de ordine trebuie să includă şi extinderea ariei cercetărilor anterior desfăşurării întrecerilor sportive, prin verificarea respectivei locaţii, dar şi a personalului angrenat în desfăşurarea respectivelor manifestări.

Competiţiile sportive trebuie să se desfăşoare în limitele fair-play-ului, iar acest lucru trebuie transpus şi în rândul suporterilor înfocaţi.