Parliamentary debates

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Problematica avortului în România"

De două decenii, România continuă să se situeze printre ţările cu cea mai înaltă rată a avorturilor din lume. Din datele statistice oficiale se poate aprecia că, deşi a depăşit faza acută din anii 1990-1996, avortul a devenit un fenomen cronic, stabilizându-se între o sută şi două sute de mii de avorturi chirurgicale la cerere, declarate, pe an (datele oficiale ale Ministerului Sănătăţii nu cuprind şi numărul de avorturi din clinicile şi cabinetele particulare, nici avorturile induse medicamentos). Mai semnificativ decât numărul total al avorturilor, de un deceniu, aproape jumătate dintre sarcini sunt întrerupte prin avort, ceea ce arată că avortul a intrat în practica obişnuită de viaţă a românilor. Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale fenomenului avortţionist din ţara noastră îl reprezintă creşterea numărului de avorturi la adolescente. În anul 2008 au fost înregistrate oficial 535 de întreruperi de sarcină la tinere de până la 15 ani.

Progresele mari ale fetologiei şi embriologiei umane din ultimii 30 de ani au transformat existenţa umană în perioada prenatală dintr-o taină cunoscută doar Creatorului (Ps. 138,13-15) într-un capitol tot mai important al medicinii preventive şi terapeutice. Copilul nenăscut este considerat "al doilea pacient", alături de mamă, în orice sarcină, iar embrionului şi fătului i se acordă importanţă sporită în deontologia cercetării pe subiecţi umani şi în textele convenţiilor internaţionale privind drepturile omului, precum Convenţia ONU asupra Drepturilor Copilului sau Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Există reglementări actuale, cum sunt cele ale Consiliului Europei şi ale Asociaţiei Medicale Mondiale, care cer drepturi pentru embrion şi făt ca şi pentru mamă.

De asemenea, faptul că embrionul sau fătul nu e o parte a mamei, ci o fiinţă autonomă, o persoană căreia trebuie să-i fie respectate drepturile, pornind de la cel mai important - dreptul inviolabil la viaţă - este un punct de vedere împărtăşit tot mai mult de comunitatea ştiinţifică din întreaga lume, ai cărei reprezentanţi afirmă că momentul începerii vieţii este momentul fertilizării şi nu cel al naşterii.

Cu toate acestea, legislaţia din România recunoaşte total insuficient caracterul personal şi ca atare inviolabil al vieţii umane înainte de naştere. Noul Cod penal continuă să protejeze viaţa copilului nenăscut doar începând cu 14 săptămâni, iar reglementările specifice ale Ministerului Sănătăţii privind întreruperea de sarcină lasă şi ele nenumărate porţi deschise abuzului dincolo de această limită.

Ministerul Sănătăţii se face vinovat şi pentru faptul că nu a instituţionalizat, cu eficienţă reală, consilierea femeilor înainte şi după avort. Tot prin actuala legislaţie, medicul este pus în situaţia nu de a apăra viaţa, ci de a o distruge, încălcându-şi astfel statutul profesional. El este pus în situaţia de a trata sarcina ca pe o boală a cărei vindecare cere uciderea unui copil şi, în ansamblu, să nu poată aplica principiul medical de bază, conform căruia "în primul rând, nu trebuie să faci rău".

La nivelul percepţiei publice, remarcăm de asemenea o stare de fapt îngrijorătoare şi care discriminează, voit sau nu, nenăscutul. Situaţiei din perioada 1966-1989, când copilul nenăscut era considerat "proprietate a statului", expresie a unei politici de creştere demografică forţată şi adesea lipsită de umanitate, i-a succedat actualul model proavortist al "societăţii democratice", materialistă şi egoistă, în care copilul nenăscut este "proprietatea mamei", fiind complet la discreţia acesteia. Ambele modele, la fel de eronate, ignoră complet statutul de persoană al nenăscutului, primul considerându-l pe copil doar un instrument în construcţia unei societăţi utopice, celălalt, un adevărat duşman, care trebuie eliminat ca o condiţie a atingerii fericirii şi împlinirii personale.

La două decenii de la Revoluţia din 1989, situaţia avortului continuă să fie deosebit de grea, iar consecinţele acestei obişnuinţe nefaste se regăsesc din plin în starea de sănătate, economică şi demografică tot mai dificile ale României.

Mentalitatea proavortistă instalată în România constituie şi unul din principalele motive pentru degradarea climatului moral şi social care afectează tot mai virulent viaţa de familie şi care pune în pericol însăşi fiinţa neamului românesc.

Aceste realităţi triste ne obligă pe noi, ca legiuitori, cetăţeni şi părinţi, să ieşim din starea de indiferenţă şi să propunem soluţii urgente pentru reducerea reală a numărului de avorturi, pentru încurajarea natalităţii şi a familiei în general.