Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.42/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.41 | Marian Hoinaru - declaraţie politică: "Reforma fiscală - singura cale de relaxare fiscală"; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică: "Reforma fiscală - singura cale de relaxare fiscală". Sistemul fiscal din România se află într-un stadiu relativ precar, situaţie ce nu poate fi îmbunătăţită decât prin introducerea cotei unice de 16% şi, implicit, a unei reforme fiscale. La prima vedere, introducerea acestei cote unice lasă impresia unei sărăciri a bugetului de stat, dar în realitate luarea acestei măsuri nu reprezintă doar scăderea unor cote ce, în trecut, aveau o pondere mai mare de 16%, ci şi creşterea altor cote, care aveau un nivel mult prea scăzut, am putea spune, chiar simbolic, cum este cazul cotei de 1% aplicată câştigurilor de pe piaţa de capital. Această metodă nu este o inovaţie la nivel mondial, există experienţe precedente: Estonia, în 1991, urmată de Letonia şi Lituania (1994), Rusia (2001), Serbia (2003), Ucraina şi Slovacia (2003) şi Georgia (2004). Reforma fiscală este foarte necesară în acest moment. Ea trebuie să acorde o importanţă deosebită colectării impozitelor şi taxelor, schimbării raporturilor dintre stat şi contribuabili (statul să uşureze modul de plată şi să încurajeze prin metode specifice plata la timp a impozitelor şi taxelor) şi să se renunţe total la sistemul clientelar de amânare la plată şi de scutire a taxelor şi impozitelor, iar contribuabilii trebuie să înveţe să respecte cu stricteţe aceste obligaţii pe care le au către stat. De altfel, în acest sens, există probe veridice, şi anume creşterea colectărilor, în primele două luni ale acestui an, cu 15 procente faţă de anii precedenţi. Pentru îmbunătăţirea raporturilor dintre stat şi contribuabili, este absolut necesară transparenţa sistemului de cheltuieli din bugetul statului. Pachetul de măsuri de reformă fiscală are multiple valenţe. În primul rând, creează venituri mai mari pentru cei care muncesc şi, pentru prima dată, se introduce noţiunea de impozit pe avere, tendinţa fiind aceea de a se impozita toate tipurile de venit. Totodată, reprezintă un stimulent economic foarte puternic pentru întreprinderile economice. În acest sens, se propune pentru anul 2006 creşterea valorii minime a mijloacelor fixe la 50 de milioane de lei, iar amortizarea acestora să fie în procent de 30-40% la închiderea bilanţului contabil, dacă profitul va fi reinvestit pentru exerciţiul financiar respectiv. Introducerea cotei unice de impozitare va încuraja în special interesul investitorilor pentru derularea unor proiecte în România. O declaraţie în acest sens au dat reprezentanţii Camerei Economice a Austriei, ţară care a devenit principalul investitor străin în România. Dacă economia va funcţiona mai bine, se va înregistra o creştere economică şi se va îmbunătăţi colectarea veniturilor bugetare. Acum, sigur că avem nu numai un minus de venituri, dar şi un plus de cheltuieli. Aceasta înseamnă că va trebui să facem un reglaj la capitolul de cheltuieli publice, în special la cele nejustificate şi la protecţia socială, care, în momentul de faţă, tinde să ajute pe toată lumea cu puţin, nerealizându-şi scopul iniţial. De asemenea, trebuie revăzute contractele încheiate pentru lucrările publice, contracte ce au dimensiuni generoase, pentru a satisface anumite interese politice. Desigur, tot în acest sens, trebuie întreprinsă o acţiune împotriva marilor contribuabili rău-platnici şi măsuri severe pentru reducerea evaziunii fiscale. Toate aceste modificări ale sistemului fiscal sunt menite să aducă nivelul fiscalităţii la un prag suportabil şi, implicit, să crească venitul net al tuturor categoriilor sociale. În concluzie, este absolut necesară realizarea acestei reforme fiscale cât mai curând, pentru ca această cotă unică să poată fi practicabilă în sensul dorit de Guvern. |



