Ioan Aurel Rus
Ioan Aurel Rus

Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.172/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 8, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Ioan Aurel Rus - punctarea succeselor bistriţene ale Forumului Montan Român;

Domnul Ioan Aurel Rus:

În cursul lunii octombrie în judeţul Bistriţa-Năsăud s-a desfăşurat activitatea de cooptare şi înfiinţare a comandamentului judeţean al Forumului Montan Român.

Astfel, în 20 X a.c., la invitaţia acestui forum, precum şi a Primăriei Ilva Mare şi a subsemnatului , într-o sală a Şcolii generale din Ilva Mare s-au adunat delegaţi şi invitaţi. Toţi cei prezenţi au constatat existenţa unei stări de criză în agricultura montană, manifestată prin scăderea drastică a efectivului de ovine şi bovine , în consecinţele reducerii volumului de îngrăşăminte organice şi degradării florei furajere şi pajiştilor naturale montane, scăderii veniturilor producătorilor agricoli montani şi creşterii gradului de sărăcie a acestora, accentuării fenomenului, foarte grav, de exod rural al tinerilor agricultori din satele de munte spre oraşe, cu urmări economico-sociale nefaste şi ireversibile.

Se apreciază că în condiţiile creşterii demografice preconizate pe plan global de la 6 miliarde la 10 miliarde de locuitori în deceniul următor , nu poate fi nici raţional şi nici admisibil ca o ţară ce deţine tradiţii şi capacitatea de a produce hrană de calitate în munţi şi alte importante valori să renunţe , prin neluarea de măsuri protective, la aceste tradiţii şi resurse cu consecinţe dintre cele mai nefaste "

A devenit stringent şi urgent ca în România să se practice o politică montană reală, ca stare firească şi permanentă, care să ţină cont de specificitatea geoclimaterică, cu asigurarea stării de echilibru şi stopării marginalizării muntelui, a agriculturii montane în mod special şi luarea unor măsuri eficace de încurajare a tineretului rural montan pentru continuitatea activităţii tradiţionale, în consens cu practicile de la nivelul ţărilor Uniunii Europene.

La finalul dezbaterilor s-a ales comandamentul judeţean al acestui forum şi s-a stabilit o nouă întâlnire de lucru pe Valea Bârgaielor, în aşa fel ca cetăţenii să afle metode şi modalităţi de accesare a fondurilor europene şi de implementare a programelor ce vizează revigorarea vieţii şi a activităţi în zona montană.

Reprezentanţi ai CEFIDEC - Vatra Dornei, AGROM - Tg. Mureş, SALVAMONT , DIRECŢIA AGRICOLĂ, PREFECTURĂ, CONSILIUL JUDEŢEAN, POLIŢIE, JANDARMI, DIRECŢIA SILVICĂ şi alte unităţi au explicat şi demonstrat cum se face agroturism şi agricultură montană în ferme mici şi în familie.

A fost un început bun şi se aşteaptă rezultatele. Acum se aşteaptă sprijinul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, a Parlamentului şi Guvernului. În acest sens, Legea muntelui se cere aplicată şi, de ce nu, îmbunătăţită.