Relu Fenechiu
Relu Fenechiu

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.166/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Relu Fenechiu - declaraţie politică cu titlul "Pentru PSD, sacrificarea imaginii României nu contează"

 

Domnul Relu Fenechiu:

"Pentru PSD, sacrificarea imaginii României nu contează"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După ce, la momentul desemnării senatorului PNL Varujan Vosganian pentru funcţia de comisar european, am asistat la cele mai mârşave atacuri politice din ultimii 10 ani, am crezut, că, după ce şi-au atins scopul, o serie de forţe politice se vor "retrage" pentru a-şi savura victoria obţinută cu preţul şifonării imaginii României.

M-am înşelat. Atacurile au continuat şi la adresa noului comisar desemnat şi acceptat de către Comisia Europeană. Principalele atacuri au venit din zona PSD. Nu contest rolul unui partid de opoziţie de a critica activitatea guvernanţilor. Nu contest nici lupta politică dusă uneori cu mijloace chiar nu foarte ortodoxe de către un partid de opoziţie. Dar când aceste atacuri afectează imaginea externă a ţării, astfel de atacuri merită să fie contestate.

La puţine ore după anunţarea portofoliului european de care va răspunde Leonard Orban, liderii PSD au ieşit în haită la atac. Am auzit declaraţii de genul: "Soluţia propusă de România este extrem de modestă" (...)"Acest mandat trebuie rediscutat, pentru că este posibil ca, fără o încărcătură politică, acest mandat să fie anulat în 2009 când numărul de mandate de comisar european va fi mai mic decât numărul de state membre, fiind astfel posibil ca România să-şi piardă reprezentarea" (...) " PSD consideră că Leonard Orban trebuie să-şi dea demisia din viitorul post" (...)"Autorităţile de la Bucureşti trebuie să fie conştiente că România nu-şi ocupă locul pe care îl merită. Mandatul obţinut de România este subţire".

Afirmaţiile liderilor PSD frizează ridicolul. "Soluţia extrem de modestă" este persoana care, din 1993 lucrează doar pe linia problemelor ce ţin de organismele europene. Nu cunosc şi cred că nici nu există un tehnician al noului val cu o astfel de vechime în domeniu. Mai mult, în perioada 2001-2004, deci în timpul guvernării PSD, a fost numărul doi în echipa de negociatori pentru integrare. Toată lumea ştie, cât timp a fost la guvernare, PSD nu a făcut pomeni. A ras din funcţii toţi oamenii guvernării anterioare. Faptul că Leonard Orban a avut funcţia pe care a avut-o între 2001 şi 2004 dovedeşte că a fost indispensabil. Dar indispensabilitatea dispare atunci când interesele politicianiste mărunte o cer.

Poate mai mulţi am sperat la un portofoliu ceva mai "vizibil". Dar portofoliul primit - care nu este totuşi de neglijat - nu a fost dat persoanei nominalizate, ci României. Oricine era nominalizat, nu primea altceva, pentru că la ora actuală România nu are o imagine de invidiat în ochii Comisiei Europene. Şi la această imagine a contribuit în proporţie de 95% chiar PSD. Trebuie să se ştie că la Bruxelles nu au fost uitate mineriadele, nu au fost uitate atitudinile şovăielnice în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei ale guvernării PSD, nu au fost uitate şi sunt atent monitorizate numeroasele procese pierdute - trecute şi actuale - de statul român la CEDO din cauza problemelor proprietăţii, probleme generate tot de guvernările PSD.

PSD cere ca Leonard Orban să-şi dea demisia. Au calculat liderii acestui partid ce deficit de imagine ar înregistra România? Cred că da, dar pentru ei, nu contează dacă România este sacrificată pentru a-şi atinge scopurile electoral-politice. Cum nu a contat nici în 1990, şi nici în următorii 16 ani.