Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 12, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.41 | Ioan Munteanu - declaraţie politică având ca subiect "Noi, nişte amărâţi de demnitari..."; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică având ca subiect "Noi, nişte amărâţi de demnitari ".." "Toate marile companii de medicamente au bani mulţi. Ştiu să facă campanii, ştiu să ne denigreze pe noi. Producătorii de medicamente mişcă lumea, schimbă guverne, iar noi, nişte amărâţi de demnitari, trebuie să ne luptăm cu ei, că nu avem altă soluţie." O nouă criză a medicamentelor a apărut de curând deoarece Ministrul Sănătăţii a îngheţat, în mod justificat, preţul de referinţă al acestora la nivelul valorii euro din luna aprilie 2007, respectiv de 33 de mii de lei vechi, în timp ce un euro a ajuns în februarie 2008la 38 de mii lei vechi. În consecinţă, Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente protestează, susţinând că ministerul este obligat, potrivit legii, să actualizeze trimestrial preţurile, în funcţie de cursul valutar. Importatorii şi distribuitorii refuză să vândă medicamentele "în pierdere"şi cer anularea ordinului prin care s-a prelungit până la 1 martie 2008 actualul preţ de decontare. Ei îl avertizează pe ministru că dacă nu se recalculează preţurile, în conformitate cu ratele de schimb valutar, se vor afla în situaţia de a sista importurile, această măsură afectând un foarte mare număr de bolnavi. Ministrul Nicolăescu a reacţionat promt "Credeţi că-i lăsăm să-şi facă de cap? Începuseră să dosească medicamente. Le aveau în stoc, dar nu le puneau în vânzare. Nu există o criză a medicamentelor, activitatea de import şi distribuţie este continuă, iar livrările nu au fost întrerupte nicio clipă". Drept urmare, ministrul sănătăţii a declanşat un şir de controale în patru depozite şi cinci farmacii pentru a vedea situaţia stocurilor, acţiune considerată de către preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente drept o "tentativă de intimidare". Dar până când vor fi soluţionate aceste neînţelegeri, oamenii s-au aşezat din nou la cozi interminabile, aşa cum observă jurnaliştii nemţeni. Lipsesc din farmacii "medicamentele de import prescrise în cazul afecţiunilor cronice, în tratarea bolilor circulatorii şi a celor psihiatrice". Aceeaşi criză se prefigurează şi în spitale, după cum apreciază doctorul Stelian Ghiţă, managerul Spitalului Judeţean Neamţ. Directorul spitalului a primit notificări din partea mai multor firme distribuitoare care îi pun în vedere că nu vor putea fi onorate comenzile la preţul impus de către minister. Cert este faptul că farmaciile nemţene aflate în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ şi-au epuizat fondurile destinate eliberării medicamentelor gratuite şi compensare. Astfel, la data de 8 februarie 2008, în nicio unitate farmaceutică din Piatra Neamţ nu se mai eliberau medicamente aflate în aceast regim, dar nici dintre cele destinate tratării afecţiunilor cronice protejate. Consider că, în această înfruntare, niciuna dintre părţi nu are dreptate, că mint şi distribuitorii de medicamente, dar şi ministrul sănătăţii. Este clar că lupta se duce între ministrul Nicolăescu, cel care administrează reforma din sănătate într-o manieră personală şi care n-a primit "tainul" aşteptat, şi importatorii - distribuitorii de medicamente, cei care obţin profituri substanţiale de pe urma bolilor şi a necazurilor. În ultimă instanţă, nu-i decât o chestiune de bani şi de orgoliu care-i dezonorează şi pe unii şi pe alţii. |



