Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.83/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Gheorghe-Eugen Nicolăescu - despre "Legea PDL";

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Legea PDL"

De curând, pe scena politică au fost "aruncate" două noi subiecte de dezbatere: Constituţia portocalie şi reorganizarea administrativ-teritorială a României, prin desfiinţarea celor 41 de judeţe existente şi transformarea lor în 8 mega-super-judeţe. Dacă pentru modificările Constituţiei României ştim că autorul este Traian Băsescu, pentru ciopârţirea ţării "paternitatea" a fost puţin mai disputată.

Iniţial, procesul de reorganizare a fost anunţat ca foarte important şi foarte urgent de către preşedintele Băsescu, dar imediat consiliera blondă a premierului s-a grăbit să declare că propunerea privind reorganizarea administrativ-teritorială a ţării aparţine şi Guvernului, cu care preşedintele a avut consultări pe această temă. Având în vedere că acest Guvern este condus, în realitate, de Traian Băsescu, Emil Boc existând doar pentru că cineva trebuia să aibă drept de semnătură în "treburile" guvernării, ne putem imagina cu uşurinţă ce tipuri de consultări au avut loc.

Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, ţara arde şi PDL-iştii se piaptănă. Nu mai interesează pe nimeni că nu reuşim să depăşim situaţia de criză economică, că preţurile la produsele alimentare cresc de la lună la lună, că oamenii reuşesc din ce în ce mai greu să facă faţă cheltuielilor zilnice. Principala preocupare a puterii în momentul de faţă este rescrierea geografiei României, prin această reorganizare administrativ-teritorială.

După lansarea acestei teme, PDL-ul şi toţi aplaudacii portocalii au uitat de tot şi de toate şi au ieşit la cântat şi lăudat marea iniţiativă, încercând să ne prostească pe toţi şi să ne facă să credem că dacă nu reorganizăm ţara aşa cum vor ei, nu vom mai putea negocia cu Comisia Europeană pentru absorbţia de fonduri europene pe proiecte de dezvoltare regională. Deci, pentru a primi bani europeni, trebuie să fim de acord că ciopârţirea ţării trebuie făcută repede, repede, până în 2012, şi să nu ne gândim la haosul care se va crea dacă va trebui să reorganizăm o ţară întreagă în doar câteva luni.

Argumentul mincinos şi caraghios al lui Boc că "reorganizaţi" vom atrage mai mulţi bani europeni este contrazis de Direcţia Generală Politică Regională a Comisiei Europene: "Implementarea programelor operaţionale va fi responsabilitatea statelor membre, la un nivel teritorial adecvat, în concordanţă cu specificul sistemului instituţional al fiecărui stat membru". Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană îţi dă bani indiferent de numărul de judeţe, indiferent de modul specific de organizare a statului, trebuie doar să ai proiecte care să merite aceşti bani.

Toată această grabă cu care PDL-iştii doresc să reorganizeze teritoriul nu ţine cont de legile ţării, ci de legea PDL: facem cum vrem noi, indiferent prin ce mijloace. Pentru ei nu există nici Legea referendumului, nici Constituţia României...

Conform Legii referendumului "Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum". În acest caz, în care toată ţara este reîmpărţită, organizarea referendumului este obligatorie, iar USL va face toate demersurile legale pentru aceasta, pentru a afla dacă cetăţenii doresc desfiinţarea judeţului în care locuiesc.

Cu toate acestea, marele constituţionalist Emil Boc este de părere că "Referendum local trebuie făcut atunci când se doreşte modificarea limitelor unui judeţ prin înfiinţarea unei comune, dar nu şi pentru reorganizarea administrativă a întregii ţări". Este o interpretare personală a legilor ţării pe care o face profesorul în drept constituţional Boc, cunoscut şi pentru calitatea sa de campion absolut la emiterea de acte normative neconstituţionale.

Având în vedere că şi proiectul de modificare a Constituţiei României propus de şeful suprem al lui Emil Boc a fost declarat neconstituţional, orice cetăţean are dreptul să se întrebe dacă aceste personaje care ne conduc au habar de legile ţării sau dacă au măcar capacitatea şi înţelepciunea de a asculta părerea celor care au pregătire şi experienţă în domeniu.

Din toate acţiunile puterii, ne dăm seama că aceste aspecte sunt neinteresante, cunoaşterea şi respectarea legii nefiind punctul forte al celor care sunt în fruntea ţării. Toate actele normative prin adoptarea cărora PDL urmărea înfăptuirea marii reformări a statului au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului şi prin evitarea dezbaterii democratice a temelor de importanţă naţională. Au ales această metodă de frică. Le-a fost frică de faptul că o dezbatere serioasă şi democratică ar fi condus la rezultate care le-ar fi putut deranja interesele personale sau de partid sau le-ar fi micşorat câştigurile, de orice fel.

În toată această perioadă agitată, în care fiecare măsură luată a afectat câte o categorie socială sau profesională, o singură lege este respectată şi nu este uitată niciodată de puterea actuală - Legea PDL: facem cum vrem noi, indiferent prin ce mijloace!