Parliamentary debates

Domnul Alecsandru Ştiucă:

"Furia ca expresie a neputinţei"

Într-o emisiune de informaţii a principalului post de televiziune, domnul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este solicitat prin telefon să aibă o intervenţie în direct, pentru a lămuri unele probleme legate de Legea Spitalelor. Prezentatoarea avea ca invitată în studio o prestigioasă profesoară universitară, director de spital, care tocmai vizase critic unele prevederi ale proiectului de lege în discuţie.

Intervenţia purtătorului de "cuvinte furioase" s-a transformat într-o violentă tiradă, cerând, în cel mai pur stil "cavaleresc", să înceteze cu opiniile cele două doamne, pentru că nu este de acord cu modul în care se procedează şi ameninţând că va închide telefonul.

Cui închideţi telefonul, domnule ministru? Fără să realizeze, domnul ministru punea la punct nu doar un reprezentant al televiziunii şi un profesor universitar, ci chiar pe noi toţi, care urmăream emisiunea de maximă audienţă a ştirilor, adică întreaga Românie. Domnul ministru a uitat subit în slujba cui se află. Stilul său, etalat cu generozitate în Parlamentul României prin piruete verbale şi ieşiri teatrale, cu răsucirea pe călcâie între fotoliu şi mi rofoanele tribunei, a fost "transferat" la un Minister al Sănătăţii şi al echilibrului judecăţilor de valoare. Ne-a uimit modul de punere la punct a interlocutorului prin aducerea acestuia la tăcere prin brutalitate verbală. să fie acesta un reflex al puterii "neputincioase"?

Violenţa de limbaj, cu siguranţă este expresia unei diversiuni generate de lipsa argumentelor concrete.

Dacă ar fi doar o ieşire circumstanţială din zona dialogului democratic şi a respectului pentru opinia celor care l-au trimis în fotoliul ministerial, situaţia ar fi putut fi tratată ca atare, numai că acest mod de manifestare a domnului ministru este simptomatic în activitatea actualei puteri.

Atunci când mijloacele de convingere sunt şubrede, ne salvează pachetul "asumat" (de legi). Fuga de abordare publică a problemelor, de dezbatere în Parlament, sunt indiscutabil un mod de a impune, cu forţa votului majoritat, "ceva" ce nu este în regulă.

Politica faptului împlinit face abstracţie de lege, de competenţă şi proclamă absolutismul algoritmului. Ce importanţă mai are faptul că schimbăm de la conducerea Inspectoratului şcolar al municipiului Bucureşti un profesionist cu un slujitor devotat al cauzei partidului (care a declarat fără rezerve"Eu sunt competent şi acept această funcţie"(?!)). În această manieră s-a reuşit punerea în conflict în universităţi a generaţiei tinere de cadre didactice cu propriii lor profesori, care au marcat prin contribuţia lor nu doar ştiinţa pe care au slujit-o, dar au format şi actualele generaţii de dascăli universitari. E trist să-ţi alungi din universitate personalităţi remarcabile, invitate să predea în alte şcoli din Europa, iar la noi invitate să-şi părăsească catedrele.

Lăsăm clinicile universitare, adevărate şcoli care au dat strălucire medicinei româneşti, pe mâna altora - profesorii să rămână la catedră - altfel s-ar crea o gravă incompatibilitate!!

Preşedintele ţării face alergie când vine vorba de şcoală. Primul-ministru sacrifică învăţământul, sănătatea pentru a realiza sume importante la Cancelaria Guvernului, la SPP şi altele. Să fie acesta un semn că cei aflaţi la putere au realizat că le fuge pământul de sub picioare şi vor să-şi asigure "argumentele forte" cu care să ne convingă, când minciuna nu li se va mai trece ca "adevăr" şi nedreptăţile grosolane ca "dreptate"?

Adevărata putere vine din fapte, iar când acestea întârzie să se împlinească, furia nu este decât semnul începutului de final.