Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.140/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.42 | Ioan Ovidiu Silaghi - declaraţie politică intitulată "Detractorii proiectului de buget, pun interesul de partid în faţa celui naţional"; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică "Detractorii proiectului de buget, pun interesul de partid în faţa celui naţional" Proiectul de buget pentru anul 2008 a fost depus ieri la Parlament. Sunt însă dezamăgit de faptul că unii lideri politici utilizează Proiectul Legii bugetului în scopuri pur politicianiste. Am să redau câteva din declaraţiile recente: "Poziţia politică a PD este că un partid de opoziţie nu poate vota bugetul făcut de un guvern care are 20% susţinere", a afirmat vicepreşedintele acestei formaţiuni, domnul Cezar Preda, iar secretarul general al democraţilor, domnul Vasile Blaga, a plusat: "E treaba lui Tăriceanu să-şi formeze o majoritate cu care să îşi treacă bugetul. În orice altă ţară, dacă Guvernul nu reuşeşte să treacă proiectul de buget prin Parlament, pleacă. Însă, la noi nu pot să ştiu acum ce se va întâmpla dacă bugetul cade". Aceste două declaraţii demonstrează clar, ca lumina zilei, că reprezentanţii Partidului Democrat nu sunt deloc interesaţi de ce se va întâmpla anul viitor în România. Singura preocupare a acestui partid o reprezintă demolarea unui guvern şi accederea la guvernare, utilizând, pe post de armă, dacă se poate, cea mai importantă lege pentru cetăţean. La Partidul Democrat primează interesul de partid faţă de interesul general. Nu comentez faptul că cei care acuză susţinerea actuală a Executivului nu reprezintă nici măcar acel contestat procent de 20%. Reprezentanţii Partidului Democrat ar trebui să înţeleagă că proiectul bugetului pe anul 2008 nu este nici al premierului Tăriceanu, nici al Guvernului, nici al PNL, ci este bugetul României. Din păcate, după cum am afirmat, problemele legate de interesul naţional nu reprezintă o prioritate pentru actualii conducători ai Partidului Democrat. Nimeni, deci nici Guvernul din care fac parte, nu are dreptul să se considere deţinătorul adevărului absolut. Tocmai din acest unghi de vedere, primul-ministru a lansat o invitaţie tuturor partidelor parlamentare să participe la consultări pe marginea proiectului Legii bugetului. De la bun început, liderii Partidului Democrat au refuzat dialogul, dând dovadă că sunt corigenţi la capitolul democraţie. O poziţie criticabilă a avut la început şi PSD, care iniţial a anunţat că va propune un proiect alternativă, uitând esenţialul, şi anume faptul că doar Guvernul este abilitat să elaboreze proiectul. Ulterior, liderii social-democraţi şi-au nuanţat discursul, spunând că vor vota legea bugetului dacă li se vor accepta amendamentele. Dacă se elimină elementele ce ţin de practica denumită şantaj se poate spune totuşi că PSD se apropie relativ de ceea ce presupune o relaţie parlamentară mai aproape de adevăr, şi anume dezbaterea. Pentru cei care au temeri în privinţa proiectului de buget, ţin să reamintesc faptul că el este construit în aşa fel încât pensiile să fie majorate de la 1 noiembrie a.c., sumele alocate învăţământului şi sănătăţii au crescut etc. Nu în ultimul rând ţin să precizez celor care apriori anunţă că nu vor vota proiectul că veniturile bugetului consolidat vor însemna echivalentul a 39,3% din produsul intern brut (36,9% în 2007), iar cheltuielile 42% din p.i.b. (39,6% în 2007). Tot pentru detractorii de profesie, mai arăt că indicatorii macroeconomici pe care a fost construit bugetul de anul viitor sunt estimaţi astfel: creştere economică de 6,5%, inflaţie de 3,8%, deficit de cont curent de 13,3% din p.i.b., iar câştigul salarial mediu brut va ajunge la 1.550 lei în 2008, în urcare cu 12,3% faţă de anul în curs. Sincer să fiu, nu cred - inclusiv după dezbaterile şi negocierile de rigoare - că există motive de a refuza să fie votat acest buget; doar motive de ordin politicianist şi în totală contradicţie cu interesul general, al cetăţenilor şi al României. |



