Parliamentary debates

Domnul Radu Stroe:

"Guvernul postmoţiune"

Supravieţuitor la limită al unei noi moţiuni de cenzură, Guvernul Boc rămâne consecvent principiului ambiguităţii şi contradicţiei care l-a consacrat, al polarizării discursului şi al lipsei totale de unitate de esenţă între miniştri, informaţii colportate presei sunt apoi, după o rezonabilă fezandare, contrazise şi contracarate, pentru a ţine ocupată agenda publică sau, cel mai probabil, pentru tatonarea terenului.

Aşa se explică faptul că mult dezbătuta remaniere guvernamentală a trecut în subsidiar faptul că reducerile salariale şi a pensiilor pot fi făcute nu până la sfârşitul anului, ci, aşa cum declara consilierul guvernatorului BNR, pentru minim doi ani de zile, că până la sfârşitul anului vor mai fi disponibilizaţi peste 100.000 de bugetari.

Tot Lucian Croitoru aserta halucinant, la un seminar privind sectorul IMM: "Trăim într-o ipocrizie colectivă. Cum să ai miniştri de înaltă calitate dacă îi plăteşti cu extrem de puţini bani? Din cauza asta nu poţi să ai în Guvern miniştri de cea mai înaltă calitate, pentru că nu îi poţi răsplăti pe măsură, iar cei care sunt bogaţi au o agendă paralelă cu cea a reformei".

Iată, s-a găsit vinovatul pentru ineficienţa guvernului şi starea de marasm generalizat a ţării, salariile mici ale miniştrilor! Numai că afirmaţia suscită o descifrare, tocmai prin paradoxul pe care-l conţine logica acestui raţionament. Dacă miniştrii erau plătiţi mai bine ne puteam lăuda şi noi, precum Bulgaria, că vom ieşi din criză, că măsurile de austeritate nu sunt atât de draconice încât pot periclita viaţa a numeroşi concetăţeni mai puţini favorizaţi, pentru că ei deţineau pârghiile de atenuare şi chiar de ieşire din criză, însă nu s-au străduit, tocmai pentru că salariul era prea mic sau au fost cu premeditare numiţi miniştri tocmai pentru ca valoarea lor profesională să fie, în mod echitabil, echivalentă cu salariul primit. Cele două raţionamente devin caduce. Miniştrii au demonstrat că nu trăiesc din salariul aferent funcţiei de ministru. Din păcate, rămâne valabil cel de-al treilea raţionament.

Odată respinsă moţiunea de cenzură, Guvernul e liber să aplice, inspirat probabil de mitologicul Procust, cele două măsuri: 15% şi 25%. Nefiind, pesemne, îndeajuns, şi-au adus aminte şi de ceea ce este nelipsit într-o biserică: cutia milei. Adică tot populaţia să facă donaţii pentru ca ţara să supravieţuiască.

Faţă de aceste măsuri percepţia străinilor, referitoare la Guvern, este edificatoare şi reprezintă o radiografie cruntă pe care aceştia o fac României: "Persoanele cu venituri mici plătesc preţul pentru ineficienţa notorie şi corupţia din cadrul Guvernului [...] Dar va fi nevoie de mult mai mult decât atât pentru a schimba o cultură de nepotism, clientelism şi scandaluri privind licitaţii publice" (The Economist). "Asta înseamnă că Guvernul lui Emil Boc are mână liberă să impună reduceri drastice de cheltuieli în condiţiile în care încearcă să menţină un împrumut de mai multe miliarde de euro de la FMI" (Euronews). Liderul PSE, Poul Nyrup Rasmussen, într-un comunicat comun PSE-PSD, atrăgea atenţia: "În ultimele săptămâni am fost martorii unui atac grav la adresa sistemului democratic şi de bunăstare al României. După ce a pus toată povara crizei pe umerii angajaţilor la stat, pe copii şi pensionari, domnul Băsescu, preşedintele României, pare calat pe reducerea libertăţilor civile, inclusiv a dreptului legitim de a protesta".

România plăteşte fabulos - pentru cât timp de acum încolo? - preţul incompetenţei guvernanţilor, adică a faptului că aceştia au avut o "agendă paralelă" cu cea a poporului român.