Petre Posea
Petre Posea

Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.43 Petre Posea - declaraţie politică intitulată: "Alianţa P.N.L. - P.D. - DA = demagogie şi amatorism".  

Domnul Petre Posea:

Declaraţie politică intitulată: "Alianţa P.N.L - P.D. - D.A. = Demagogie şi amatorism"

Stimaţi colegi,

Vă rog să mă credeţi că nu-mi face nici măcar plăcere să redactez rândurile de faţă, dar sunt forţat de o împrejurare petrecută cu ceva timp în urmă pe meleagurile natale, iar pentru a-mi înţelege pledoaria v-aş ruga să aveţi răbdarea de a mă asculta câteva minute.

În apropierea anului electoral, partidele de opoziţie, care mai de care, concep strategii care să le maximizeze şansele de reuşită în alegeri. În acest context, PNL şi PD au realizat, pe 28 septembrie 2003, o alianţă preelectorală, considerând că astfel se creează o alternativă la actuala guvernare. Liberalii au comandat chiar şi un sondaj care să le arate ce poate însemna posibila alianţă cu PD pe scena politică românească.

Pentru beneficiari, rezultatele sunt considerate satisfăcătoare, 27% la alegeri i-a impulsionat pe liderii celor două formaţiuni politice să se aşeze la masa tratativelor.

În opinia cyborgilor Stolojan şi Băsescu, aceştia consideră că nu există o pereche mai potrivită şi amândoi au câte ceva extraterestru în minte şi în trup, amândoi fiind nesimţiţi când e vorba de educaţie, amândoi având experienţă în şmecheriile politice. Mai mult, amândoi sunt atât de previzibili - de unde şi certitudinea că sunt roboţi - şi vă asigurăm că ştim ce ar face dacă ar putea să se mai vadă măcar o singură dată la guvernare. A doua zi ar uita complet de electorat, s-ar pândi unul pe altul încă de la prima oră a dimineţii şi şi-ar lua gâtul.

Şi asta fiindcă nu sunt decât nişte persoane rătăcite printre oamenii politici, nişte poluatori care au viciat viaţa politică şi au dat societatea peste cap. La câte rele a făcut Băsescu în Bucureşti şi după cum s-a purtat odinioară cu foştii săi subordonaţi din marină, dar şi cu colegii din PD, nu suntem siguri dacă va avea măcar un loc de veci în capitală şi e posibil ca şi apele să refuze să-l înghită.

Celălalt, Teodor Stolojan, reprezentând aripa impusă de eminenţa cenuşie Valeriu Stoica - în urma schismei apărute în sânul liberalilor, a călcat la fel de strâmb printre oameni şi nu vedem de ce nu ar avea aceeaşi soartă. Dar să nu anticipăm, să-i lăsăm pe cei doi să-şi facă de cap, să-şi rupă gâtul, treaba lor, iar noi, la alegerile de anul viitor să le sărbătorim insuccesul. La ce altceva poţi să te aştepţi de la aşa ipochimeni.

Ceea ce refuză să priceapă, sau numai se fac a nu pricepe aceştia, este faptul că partidul aflat acum la guvernare a reuşit să echilibreze mersul ţării spre democraţie şi normalitate, după dezastrul din perioada 1996-2000, cei mai negri ani ai democraţiei româneşti postrevoluţionare.

Refuză să accepte că din 2000 încoace, România este tot mai bine văzută în politica europeană şi mondială, că actuala guvernare este credibilă şi eficientă. Demagogia, populismul ieftin, falsul şi minciuna fac din aceste personaje dornice de putere nişte "păcălici" fără vlagă, nişte Pinocchio în politica românească, victime sigure ale cutremurelor ce-i aşteaptă.

Este adevărat că în negurile istoriei, PNL a fost cotat ca un partid serios, dar ceea ce ni se înfăţişează astăzi este de tot râsul.

Eminenţa cenuşie, aşa cum îi place să i se spună, Valeriu Stoica, despre care se spun multe lucruri urâte (numai jumătate dacă sunt adevărate şi avem de-a face cu un monstru), vrea din nou preşedinţia PNL. Omul din spatele alianţei PNL-PD, DA, adică "Demagogie şi Amatorism", s-a retras din Parlament pentru a-şi pregăti temeinic preluarea efectivă a puterii în PNL, din perspectiva alegerilor locale şi generale, mai ales dacă prezidenţiabilul "Stolo" ar câştiga fotoliul de şef al statului.

Intenţia acestei figuri deloc vandabile electoral, este aceea de a controla listele electorale pentru Consiliile judeţene, baza locală pentru viitoarele alegeri, eventual şi a sa, din nou în fruntea partidului.

Dinu Patriciu sapă, nici el nu ştie la ce şi de ce, Cataramă, ăl mai tare din parcare, se visează preşedintele ţării, are ăsta faţă de preşedinte cum are Leana (Pârţag) chip de fată mare, Cerveni a dat bir cu fugiţii, iar Quintus îşi alină reumatismul cerebral, făcând ce ştie el mai bine, epigrame. Cu toate astea, liberalii fierb în suc propriu şi se visează din nou pe cai mari.

Cum spuneam la început, cândva liberalii au însemnat ceva. Astăzi, acest jalnic partid este alcătuit din oportunişti (care liberali, care aperişti), din carierişti fără scrupule şi din afacerişti de trei parale.

Alianţa celor două formaţiuni politice este în avantajul preşedintelui PD, partid care se dizolvă uşor în PNL, pierzându-şi ideologia, dar ai cărui conducători vor cu tot dinadinsul să mai ocupe un loc într-un posibil guvern. Astfel, prin formarea alianţei, Traian Băsescu nu mai trebuie să explice de ce nu şi-a atins procentul propus la alegerea sa ca preşedinte.

Revenind la planurile lui "Stolo" de a lărgi numeric rândurile PNL după algoritmii proprii de contabil, par de domeniu "science fiction", prestaţiile liberalilor, atât la guvernare, cât şi în opoziţie fiind lamentabile, fără un suport credibil.

Oricum, liberalii autentici abia aşteaptă ca "Stolo" să clacheze în demersurile sale pentru a crea o nouă imagine PNL-ului, săgeata putând deveni oricând un proţap la care urmează a fi perpelit. Aşa zisa charismă şi putere de tracţiune a sa este doar aceea de a-l trage în piept pe Băsescu.

Poate vă întrebaţi: "ce l-a apucat pe deputatul Posea să facă o radiografie a unei şubrede alianţe, atâta timp cât sunt chestiuni mai arzătoare la ordinea zilei?"

Domnilor colegi,

Rândurile de faţă nu s-ar fi născut niciodată dacă nu aveam de-a face cu neruşinarea unui personaj căruia nu-i mai ajunge "mapamondul politic" şi care cu ceva timp în urmă a avut tupeul să poposească în urbea mea natală, oraşul Nehoiu, fapt pentru care am considerat că acest lucru nu poate rămâne netaxat.

Personajul Teodor Meleşcanu - o altă nemulţumire a liberalilor seniori "istorici" care s-a pricopsit cu funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL - este o persoană puţin agreată în rândul membrilor partidului, un provenit dintr-o altă formaţiune politică.

Nefiind altceva decât cutia de rezonanţă a doamnei Felicia, care este atât soţia, cât şi soţul acestei familii şi care şi-a propus cu orice preţ să-şi vadă jumătatea, dacă nu şef al statului, măcar ceva mai "barosan." Urechilă-Meleşcanu le-a încercat pe toate, fiind succesiv, comunist-fesenist-aperist, iar acum liberal. Nu putem pune mâna în foc că se va opri aici degringolada stimabilului.

Tot mai multă lume a început să priceapă că marele câştig al PNL, după fuziunea cu ApR, nu rezidă în personalitatea blajin-competentă de colonel-pensionat a domnului Meleşcanu, ci într-o redutabilă resursă de cadre, rectific "viespi", cu care se va prezenta în debutul campaniei electorale de anul viitor.

În timp ce membrii PNL trudesc din greu la fel de fel de stratageme care să-i facă victorioşi şi lecturează liniştiţi diverse sondaje de opinie, "Mele" are grijă ca în rândurile partidului să fie infiltrată o aşa zisă echipă de campanie, numai a sa, de fapt, "acele" înveninate ale doamnei Felicia, şi nu putem trece peste nume ca Andra Râşnoveanu, George Scutaru, Victor Şraer şi alţii. Doar o neînsemnată menţiune - Andra a părăsi PD-tul în anul 1998, cei rămaşi în PD n-au reuşit nici până astăzi să dea de urma unor fonduri care au evadat tot pe atunci.

Multă cerneală ar trebui să curgă pentru a creiona cât mai fidel caracterul domnului "Mele", dar întrucât nu mi-am propus să fac aşa risipă în van, vreau să mai spun că sus-amintitul, la Nehoiu, a reuşit să capaciteze un auditoriu de câteva zeci de "tăietori de frunză la câini, de pe sub castani", plus câteva "opţiuni" cu care vrea să iasă la înaintare pentru alegerile locale de anul viitor, oricum personaje şterse pe plan local.

Cu promisiuni tentante pentru neiniţiaţi, dar fără nici un dram de acoperire, a reuşit ca într-un timp record (cam cât stă trenul în gară) să-şi facă numărul exersat şi impus sub cupola alianţei" Demagogie şi Amatorism", şi să plece satisfăcut că a mai câştigat o bătălie dintr-un război în care el şi cobeligeranţii oricum nu au sorţi de izbândă.

Ce nu ştie dumnealui despre comentariile pe care le-a stârnit, încerc să-i spun eu acum: Toţi, la unison, se întrebau cum se face că stimabilul, pe lângă alte aberaţii, s-a dovedit a fi cu totul amnezic, spunând că se află pentru prima dată în oraşul nostru, deşi a mai fost şi în anul 2000, când era un falnic aperist. "La aşa minte scurtă cum poţi avea încredere în tot ce ne-a îndrugat?"

Deci, domnilor, cam aceasta este impresia pe care o lasă unele fantome ale trecutului, pe unde acestea mai bântuie.

În încheiere, deşi cunoaşteţi foarte bine, mă simt obligat să repet că alianţa PNL-PD, decisă de forurile de conducere ale celor două partide, demonstrează eşecul acestor formaţiuni politice de a deveni prin forţe proprii o alternativă la guvernarea actuală a României.

Departe de a fi un succes, nou alianţă este certificatul unui eşec. Această decizie duce segmentul de dreapta al politicii româneşti înapoi în anii '90.

Vă mulţumesc.