Parliamentary debates

Doamna Raluca Turcan:

Ce avem de ascuns?

România a semnat ieri la Luxemburg Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Este un moment important, pe care întreaga clasă politică îl salută şi care deschide României un nou orizont. Din păcate însă, nu întotdeauna acţiunile politice ale unora dintre membrii Legislativul României sunt în concordanţă cu entuziasmul lor declarat faţă de integrarea europeană.

Am asistat săptămâna trecută la cea mai tristă reprezentaţie parlamentară din acest mandat: amputarea Legii privind controlul averii demnitarilor de către Camera superioară a Legislativului României. Prin votul exprimat, Senatul a reuşit să dea o gravă lovitură credibilităţii României în faţa Uniunii Europene, în cel mai important moment al parcursului nostru european. Integrarea nu este un angajament al primului-ministru, al ministrului justiţiei, al Guvernului, al unui partid politic sau al unui grup parlamentar. Este un obiectiv al României, care ar fi trebuit să unească întreaga clasă politică. Legea privind controlul averilor a creat, într-adevăr, solidaritate în Camera superioară a Parlamentului. A fost însă o solidaritate împotriva interesului României, împotriva transparenţei şi împotriva eliminării premiselor corupţiei. Câtă "responsabilitate" politică stă în acest gest?

Corupţia nu se va auto-eradica! Ea nu va dispărea prin simple discursuri politice, ci prin măsuri precise, chiar dacă noi, demnitarii, suntem primii vizaţi. Actul normativ aprobat de Guvern pentru controlul averilor este o lege bună. Este o lege care ne face responsabili în faţa celor care ne-au votat, lucru cât se poate de firesc într-o democraţie.

În scurt timp, vom fi chemaţi să ne pronunţăm asupra acestui proiect de act normativ. Vom avea de ales între a menţine legea la un nivel pur formal şi a o face cu adevărat eficientă. Dacă vrem să fim în Uniunea Europeană în 2007 şi dacă ne pasă cu adevărat de cei care ne-au trimis în Parlament, nu avem decât o singură opţiune: proiectul adoptat de Guvern, adică formulare mult mai extinse ale declaraţiilor de avere, care să pună la vedere atât patrimoniul demnitarilor, cât şi modul în care acesta a fost dobândit. Mai mult, legea trebuie să menţină răspunderea penală faţă de inexactitatea sau caracterul incomplet al declaraţiilor pentru că lipsa acestei prevederi lasă loc exact acelor "portiţe" de scăpare pe care dorim să le eliminăm.

Fac apel la toţi colegii mei deputaţi, indiferent de partidul din care fac parte, să facă dovada că lupta împotriva corupţiei este mai mult decât un angajament verbal! Avem ocazia să arătăm acel tip de solidaritate pe care întreaga opinie publică îl aşteaptă de la clasa politică. Să dăm un vot pentru responsabilitate şi transparenţă, pentru că România are nevoie de această lege!

În momentul în care am decis să ne asumăm o funcţie publică, am ştiut foarte bine că vom avea de dat seamă în faţa celor care ne-au votat, inclusiv în ceea ce priveşte patrimoniul pe care îl deţinem. Dacă am fi avut ceva de ascuns, atunci nu am fi optat pentru statutul de persoană publică. Ne aflăm însă în Parlamentul României şi a fost opţiunea noastră. Atunci, de ce să ne temem de o lege care ne obligă la corectitudine? Avem datoria să îndreptăm greşeală pe care au făcut-o colegii noştri pentru că România nu poate merge mai departe, ca ţară democratică în curs de aderare, cu o clasă politică ce nu vrea să răspundă în faţa nimănui şi care se teme de transparenţă.