Mihăiţă Calimente
Mihăiţă Calimente

Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.154/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.43 Mihăiţă Calimente - adresare critică preşedintelui Traian Băsescu în privinţa "pregătirii" la întâlnirea cu Viktor Iuşcenko;

 

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamnelor şi domnilor,

Săptămâna care a trecut a fost marcată, în planul politicii externe, de vizita la Bucureşti a preşedintelui Ucrainei, Viktor Iuşcenco.

De foarte multe ori, bravul nostru preşedinte a trâmbiţat cu putere stindardul mândriei naţionale şi creşterea rolului României în sud - estul Europei. Ne-a povestit de multe ori despre "geostrategia Mării Negre ", subiect ajuns temă de curs universitar ţinut de o distinsă doamnă profesor universitar, fostă consilier prezidenţial, despre o axa imaginară care urma să lege Bucureştiul de Londra şi de Washignton.

Dar marţea trecută, la întâlnirea cu Iuşceno, campionul regional şi euroatlantic Traian Băsescu a devenit doar un căţeluş care se gudura pe lângă dulăul de la est.

Băsescu a mulţumit lui Iuşceno pentru "că ne-a pus la dispoziţie un document care ne dă toate detaliile despre un număr de peste 2000 de militari români morţi în cel de-al doilea război mondial pe teritoriul Ucrainei". Foarte bine. Apreciem cu sinceritate acest aspect politic. Cu aceeaşi ocazie, spune Băsescu că s-a stabilit "diagnosticul problemelor, dar şi modalităţile de soluţionare".

Astfel, stimabilul domn Băsescu, la noi acasă, în vizită oficială nu impune o poziţie clară şi fără echivoc a României asupra mai multor subiecte importante în relaţiile bilaterale.

Băsescu nu îi dă sub nici o formă o replică dură lui Iuşcenco atunci când acesta afirmă că "problema canalului Bîstroe este o problemă de suveranitate a statului ucrainean "" Cu alte cuvinte, ei cu foloasele, noi cu ponoasele.

Aceeaşi poziţie ambigua şi indecisă a avut-o Băsescu şi referitor la problema Insulei Şerpilor.

Atunci ne punem cu toţii întrebarea firească: unde a fost marţi razboinicul şi justiţiarul Băsescu? Era cumva în concediu şi nu ştiam noi?

Toate acestea în condiţiile în care politica externă a acestei ţări, conform Constituţiei, cade în sarcina Preşedintelui.

Astfel, domnul Băsescu ne arată că ceea ce ar trebui să facă, aşa cum îl obligă Constituţia, nu face, în schimb face numai ceea ce ar trebui să nu facă.

De aceea, stimaţi colegi, îmi permit pe această cale, de la tribuna Parlamentului României, să îi adresez domnului Băsescu rugămintea a se prezenta mai bine pregătit la astfel de întâlniri, pentru că oricum nu are foarte multe, şi spun asta pentru a nu pune în pericol interesele majore ale statului român.

Vă mulţumesc.