Mihai Sandu-Capră
Mihai Sandu-Capră

Sittings of the Chamber of Deputies of February 19, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.13/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 19, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.43 Mihai Sandu-Capră - pledoarie pentru revizuirea Constituţiei;

 

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Din păcate, motivaţia Curţii Constituţionale în cazul numirii Noricăi Nicolai ca ministru al justiţiei nu aduce prea multe clarificări şi nici nu respectă vreun principiu al analogiei. Principalul argument al Curţii, care îi dă dreptul preşedintelui să respingă o nominalizare, respectiv analogia cu reexaminarea legilor, este forţat, întrucât Parlamentul poate retrimite legea înapoi la promulgare în forma iniţială.

Se pare că judecătorii Curţii Constituţionale nu au mai aşteptat modificarea legală a Constituţiei şi au ajuns deja să vorbească despre o Constituţie care nu există, să o interpreteze ca şi cum în România am avea deja o republică prezidenţială, aşa cum îşi doreşte domnul Băsescu de trei ani încoace.

Mă întreb de ce nu este foarte clar pentru domnii judecători ai Curţii faptul că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca preşedintelui să i se precizeze un anumit drept, aşa cum este cel de a trimite spre reexaminare un proiect legislativ, atunci l-ar fi prevăzut în mod expres, ca în cazul posibilităţii de a solicita reexaminarea!

De ce trebuie inventate interpretări favorizante pentru un singur personaj, lucruri care nu s-au întâmplat în 18 ani de democraţie!

Şi totuşi, e necesar să reamintim faptul că toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă un anume personaj, care crede că poate conduce şi subordona orice instituţie şi poate lua deciziile în locul celor abilitaţi să o facă, nu ar fi mers atât de departe cu forţarea limitelor Constituţiei.

Toate aceste probleme ivite în ultima perioadă se pot rezolva în realitate într-un singur mod: revizuirea Constituţiei, clarificarea situaţiilor incerte cu care se confruntă în prezent cadrul instituţional în România şi care menţin o stare conflictuală între Guvern şi Preşedinte.