Parliamentary debates

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Învăţământul românesc la răspântie"

Art. 2 din Legea învăţământului preuniversitar îi conferă acestuia statutul de prioritate naţională. Importanţa învăţământului este cvasirecunoscută dar, din păcate, doar oficial în plan declarativ. În realitate, învăţământul românesc a trecut demult într-un plan secundar al preocupărilor statului. Succesele obţinute la olimpiade de câteva "vârfuri" reprezintă mai degrabă rezultate ale " industriei meditaţiilor" la care au acces procente infime de privilegiaţi. Oricum, foarte puţini dintre aceşti olimpici vor ajunge să lucreze în propria lor ţară. Chiar şi ei vor întâmpina, în continuare, dificultăţi în afirmare generate de învăţământul nostru care amplifică nejustificat valenţele teoretice ale actului de învăţământ în detrimentul celor practice.

Rezultatele oricărei zone de activitate a societăţii sunt direct proporţionale cu seriozitatea cu care a fost elaborată legea care reglementează acea zonă. Iată de ce m-am decis să vă prezint tehnic câteva consideraţii asupra Proiectului Legii învăţământului nostru.

Titlul I Dispoziţii generale:

Art. 4 (2): Lipseşte ca finalitate a Învăţământului preuniversitar: formarea adolescentului care să poată răspunde la cerinţele societăţii moderne româneşti, adaptabil la transformările şi necesităţile actuale ale pieţei muncii.

Titlul II Structura învăţământului preşcolar:

Art. 15 (2) 1 Trebuie precizat expres faptul că educaţia timpurie (0-3 ani) este facultativă, copilul în această perioadă a vieţii având evident nevoie de mama sa şi nu de "formarea unor competenţe". Corelarea nivelurilor sistemului de învăţământ cu drepturile şi obligaţiile părinţilor, legate de creşterea noului născut este imperios necesara. Sunt situaţii în care copilul, datorită unor probleme, nu poate urma în întregime întreg învăţământul preşcolar, fiind necesară o îngrijire speciala a acestuia. Deci Art 15 (3) care precizează ca învăţământul preşcolar constituie învăţământ obligatoriu trebuie modificat.

La cap II secţiunea 2 art.22, în legătură cu clasa pregătitoare, trebuie specificat în ce constă aceasta şi ce personal didactic se va ocupa de desfăşurarea activităţii (educator sau învăţător).

În cadrul secţiunii 3 - învăţământul secundar inferior, gimnaziu la art. 15 (2) 3 legea prevede ca acesta să cuprindă 5 clase, respectiv V - IX, lucru care este foarte greu de realizat datorită a două motive: supraaglomerarea şcolilor generale existente prin suplimentarea cu clasa a IX-a şi prin imposibilitatea predării programei de clasa a IX-a de către profesorii de gimnaziu.

Daca s-au gândit soluţii la aceste probleme, ar trebui exprimate în lege pentru a putea fi comentate şi găsită varianta cea mai bună. Consider că actuala împărţire a învăţământului preuniversitar este funcţională şi n-ar trebui, momentan, făcute alte experienţe, cu urmări grave pentru elevi si profesori. De asemenea, învăţământul secundar superior - liceul ar trebui să rămână sub forma actuală, rămânând obligatorii 10 clase, lucru corelat şi cu codul muncii în legătură cu vârsta minimă la care un adolescent poate desfăşura o activitate remunerată.

Este necesară precizarea unor normative care să reglementeze deficienţa majoră cu care se confruntă învăţământul din România: programa excesiv de încărcată şi numărul mare de ore pe săptămână pe care le petrece în scoală un elev, îndeosebi la anumite profile ale învăţământului liceal, cum ar fi cel de bilingv, franceza, număr care ajunge si la 35 ore/ săptămâna, făcând ca secţia respectivă sa fie ocolită de elev la înscrierea în clasa a IX-a.

De asemenea, este necesară o corelare rapidă a programei şcolare cu necesarul de cunoştinţe pe care trebuie să-1 acumuleze un elev în această etapă de pregătire.

Se impune introducerea unui bacalaureat ( ca finalitate a învăţământului liceal) pe grade de dificultate, care să permită absolventului de liceu continuarea studiilor în învăţământul superior sau intrarea în câmpul muncii.

De asemenea, se impune creşterea importanţei filierei SAM (scoală de arta si meserii) prin implicarea societăţilor comerciale în sprijinirea elevilor aflaţi în această formă de învăţământ pentru finalizarea pregătirii, iar apoi angajarea acestora în aceste societăţi. Exemplul Poloniei în acest sens este edificator.

Proiectul de lege a învăţământului preuniversitar este prezentat intr-o forma stufoasă, greoaie, cu multă "literatură" şi care nu reuşeşte sa dea soluţii problemelor reale cu care se confruntă în acest moment învăţământul.

În titlul III art. 79 (3) legat de elaborarea programelor şcolare este neapărat necesară instituirea unei comisii de specialişti avizaţi să realizeze acest lucru: profesori cu experienţă la catedră şi care în marea lor majoritate au exprimat continuu nevoia rapidă a descongestionării acestor programe.

La capitolul II: în legătură cu direcţiile judeţene pentru învăţământul preuniversitar, la art. 89, în spiritul descentralizării care se doreşte, ar trebui enumerate competenţele acestora fără a se sublinia subordonarea directă faţă de ministerul educaţiei. Astfel, direcţiile judeţene devin simpli executanţi şi nu instituţii de decizie.

La capitolul III: conducerea unităţilor de învăţământ la art 90 (3), ar trebui precizat că preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi directorul şcolii (care cunoaşte cel mai bine problemele unităţii respective), dar oricum unul dintre reprezentanţii scolii, astfel existând posibilitatea ca prin vot secret sa fie ales un părinte sau o persoană care să nu fie implicată direct în activitatea şcolii respective şi care nu ar putea fi eficientă în luarea unor decizii.

La capitolul V: evaluarea învăţământului preuniversitar, ar trebui enumerate criterii corecte de evaluare a calităţii actului de învăţământ, cum ar fi rezultate la concursuri şcolare, admiterea în învăţământul superior, încadrarea în diverse domenii de activitate, care vizează realizarea unor finalităţi, şi nu notarea din timpul anilor de studii.

O problemă foarte importantă este reintroducerea în admiterea în liceu a testării în fiecare şcoală a elevilor care doresc să-şi continue studiile în instituţia respectivă. Ar fi în interesul fiecărei unităţi de învăţământ să atragă elevi cât mai buni, ar fi în spiritul descentralizării şi nu în ultimul rând ar fi şi un indice real de performanţă.

In altă ordine de idei, ar trebui specificat expres faptul că orice modificare în metodologia oricărui examen să fie făcută la începutul ciclului respectiv de învăţământ şi nu în ultimul moment, ca până acum.

Într-un consens general, datorită majorei importanţe a acestui domeniu de activitate pentru viitorul României, toate partidele politice, factorii de decizie, ar trebui sa definitiveze acest proiect de lege în forma cea mai bună, care să rămână neschimbată cel puţin 12 ani.

Având în vedere rolul hotărâtor al învăţământului în plasarea societăţii pe linia progresului sau, dimpotrivă, a regresului este de o necesitate stringentă implicarea tuturor forţelor politice în elaborarea unei legi a învăţământului preuniversitar într-o formă prin care să se acopere întreaga problematică şi care să-i permită funcţionarea, fără modificări de substanţă, pentru cel puţin un ciclu complet de învăţământ.

Cu deosebită consideraţie.