Parliamentary debates

Domnul Traian Constantin Igaş:

"Despre alfabetizare în anul 2008"

Mi-am propus astăzi să abordez în faţa dumneavoastră un subiect pe care prea puţini, zic eu, l-au luat în considerare. A vorbi astăzi despre alfabetizare, veţi spune poate mulţi dintre dumneavoastră, e nerelevant, atâta timp cât domnul ministrul Adomniţei se laudă cu cele mai bune rezultate obţinute vreodată la examenul de bacalaureat.

A vorbi astăzi despre alfabetizare, veţi spune, este irelevant, când avem astăzi probleme mai grave de dezbătut, cum ar fi cele legate de următoarele alegeri parlamentare şi campania electorală ce va urma. Cu toate acestea, întrucât chiar dacă astăzi nu simţim încă afectele abandonului şcolar, de exemplu, cu siguranţă efectele lui se vor simţi foarte curând.

Mi-am propus să abordez acest subiect şi datorită faptului că ieri, 8 septembrie, am sărbătorit sau ar fi trebuit să marcăm cel puţin, Ziua Internaţională a Alfabetizării, zi ce este marcată pe plan mondial încă din anul 1966, la iniţiativa Congresului Mondial pentru Lichidarea Analfabetismului, desfăşurat la Teheran, în septembrie 1965.

Dacă aruncăm o privire asupra situaţiei de la nivel mondial, cifrele ajung să ne îngrozească. Peste 77 de milioane de copii nu au acces la nicio instituţie de învăţământ. Motivele: gradul ridicat al sărăciei care s-a instalat în anumite state şi conflictele armate care, iată, au consecinţe asupra copiilor, cele mai nevinovate dintre făpturi. Deşi guvernele celor mai bogate naţiuni au promis că până în 2015 vor strânge fonduri pentru ca toţi copiii să meargă la şcoala elementară, datele oficiale ne arată că lucrurile nu stau tocmai aşa. În statele implicate în conflicte armate, copiii au rămas şi continuă să rămână analfabeţi.

Dar să lăsăm însă statele în care există aceste conflicte armate şi să privim puţin şi în ograda noastră. Nu avem conflicte armate, mulţumim lui Dumnezeu, dar realitatea nu se prezintă deloc bine nici la noi. Din statistici aflăm că depăşim cifra de 500 000 de analfabeţi. N-aş putea să spun că sunt doar copii, deoarece mulţi dintre aceştia au depăşit vârsta la care mai putem spune că sunt copii. Într-o ţară membră a Uniunii Europene, există încă copii şi tineri care habar nu au ce înseamnă să ştii şi să poţi citi, scrie sau socoti. Sunt convins însă că aceste statistici sunt departe de realitate.

De la an la an, numărul celor care abandonează şcoala este din ce în ce mai mare. Tot în creştere este şi numărul părinţilor care nu-şi permit să trimită copiii la şcoală. Şi toate acestea într-o ţară în care învăţământul este obligatoriu dar şi gratuit. Mulţi dintre părinţi preferă să-şi trimită copiii la muncă sau, şi mai rău, pe cei mici chiar să şi cerşească, lipsindu-i în acest fel de drepturile pe care le au şi închizându-le astfel viitorul.

Încă abandonul şcolar rămâne o problemă pentru care nu se găsesc soluţii. Un număr din ce în ce mai mare de copii abandonează şcoala după terminarea clasei a VIII-a. Veniturile mult prea mici ale familiei îi determină pe părinţi să-i trimită la muncă. Elevii renunţă la şcoală, însă de foarte multe ori plecarea de acasă este asociată cu fenomene sociale ca: tâlhăria, hoţia sau prostituţia. Procentul copiilor analfabeţi este mai ridicat în mediul rural decât cel urban.

Factorii care îngreunează accesul la educaţie sunt comunităţile izolate, distanţele foarte mari între şcoală şi domiciliu, lipsa posibilităţilor de transport sau chiar lipsa dotărilor din şcoli în care copiii n-au cu ce să se încălzească, nu au puncte sanitare în interiorul şcolii, nu au material didactic. Există încă şcoli în care mobilierul din sălile de clasă depăşeşte vârsta de 50 de ani. Există încă şcoli în care orele de geografie şi istorie se ţin cu hărţi făcute în era socialistă, în care numele ţării noastre este cel de Republica Socialistă România.

Nici rapoartele Comisiei Europene nu ne prezintă în imagini lăudabile. România este ţara cu cei mai mulţi proşti adolescenţi din Uniunea Europeană. Mai bine de jumătate dintre tinerii de 15 ani întâmpină mari dificultăţi în a citi şi a interpreta un text, se arată într-un raport al Comisiei. Cu toate acestea, însă, tinerii noştri care abandonează şcoala, care nu ştiu citi, au cele mai performante telefoane mobile, ca să dau doar un singur exemplu. Cum vă explicaţi acest fenomen, domnule ministru?

În faţa acestor rapoarte, întâiul mergător al învăţământului, cum bine îl numea presa pe ministrul Adomniţei, afirmă că avem cei mai deştepţi tineri din Europa şi încă vreo două continente. N-ar trebui să ne mire aceste rapoarte, dacă chiar acest "înainte mergător" al învăţământului s-a cam încurcat în tainele limbii române. Şi nu de puţine ori.

Rămân la părerea că aceste probleme nu sunt deloc minore. Rămân la părerea că ar trebui analizate mult mai atent cauzele pentru a putea diminua efectele. Iar acest lucru nu se poate realiza fără măsuri foarte bine gândite. Şi asta pentru a preveni un fenomen care peste câţiva ani ne va îngrozi şi pe noi şi Europa.