Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"Sănătatea, în contextul crizei economice mondiale"

În România, criza economică ar fi putut la fel de bine surveni încă din 1990, căci în ceea ce priveşte sănătatea, suntem într-o criză permanentă de 20 de ani încoace. Ceea ce este însă îngrijorător este faptul că am atins cel mai de jos prag de performanţă tocmai în plină criză financiară şi politică.

Aşa cum aflăm dintr-un recent studiu european, în septembrie 2009, România se poate mândri, cu ghilimelele de rigoare, cu cea mai proastă evaluare a sistemului public de sănătate de până acum, în scădere cu 5 locuri faţă de 2008, ajungând în acest moment pe locul 32 din 33 de ţări europene. În acelaşi timp, în România, speranţa medie de viaţă este pe penultimul loc din Europa, iar rata mortalităţii şi morbidităţii sunt cu mult mai proaste decât ale celorlalte ţări est-europene: avem o infrastructură medicală foarte slabă, doar trei spitale din România sunt conform standardelor europene, personalul medical este insuficient (doctorii şi asistentele preferă să muncească în afara ţării în condiţii profesionale superioare şi pentru o mai bună remunerare); spitalele nu sunt conduse ca afaceri orientate către clienţi, deşi trăiesc din banii acestora; numărul mic de contribuabili la sistemul de asigurări sociale, corelat cu numărul mare de beneficiari, conduce către un raport de 1 contribuabil la 3 consumatori, situaţie în care fondurile sunt insuficiente pentru o prestaţie medicală şi o dezvoltare corespunzătoare a sistemului sanitar, în acelaşi timp, plăţile neoficiale, estimate de CE în 2008 la 300- 400 milioane euro, împovărează populaţia şi condiţionează accesul la servicii deja plătite prin contribuţiile la asigurările sociale; pachetul de bază este netransparent pentru public, nestructurat, nestandardizat din punct de vedere al preţurilor şi prea cuprinzător în ceea ce priveşte serviciile medicale disponibile în unităţile medicale de stat şi capacitatea bugetului de a suporta aceste servicii.

Raportul Societăţii Academice Române ne arată că situaţia este foarte gravă, iar demersurile autorităţilor sunt slabe, netransparente, inconsecvente şi haotice, unul dintre exemplele SAR fiind faptul că, deşi se confruntă cu cea mai acută lipsă de fonduri, Ministerul Sănătăţii nu a făcut nici măcar o încercare de atragere de fonduri europene, în ciuda faptului că sunt disponibile, prin programele UE, categorii speciale pentru dezvoltarea sistemelor sanitare, considerate prioritare în Uniune.

Una dintre cele mai mari probleme în acest moment este faptul că lipsa de fonduri este atât de acută încât a depăşit graniţele sistemului public de sănătate. Multe dintre clinicile şi spitalele private care de ani de zile au investit în România şi care au contribuit la creşterea economică întâmpină acum dificultăţi financiare pentru că nu mai primesc sumele datorate de Casă, unii dintre operatori pierzând astfel chiar şi 40% din venituri.

Prin stimularea cetăţenilor de a contracta asigurări private de sănătate, cu siguranţă unităţile publice se vor confrunta cu un număr mai mic de pacienţi, în timp ce contribuţiile lor de sănătate vor continua să vină; în plus, se vor injecta bani privaţi ("fee for service" plătit de către asigurători) atât în sistemul privat de sănătate, cât şi în cel public, stimulând competiţia şi creşterea calităţii serviciilor.

Introducerea deductibilităţii totale, fără prag de deductibilitate, atât pentru angajator cât şi pentru angajat este o măsură necesară pentru dezvoltarea acestui segment. În acest moment, primele de asigurare sunt deductibile până la 250 euro pe an, doar din profit şi doar pentru angajatori. În condiţiile în care asigurarea privată complementară de sănătate este destinată să ofere acele servicii cuprinse până acum în asigurarea de stat şi care nu mai pot fi susţinute financiar de sistemul public, asigurarea privată complementară trebuie să aibă acelaşi regim fiscal ca şi cel aplicat asigurării de stat şi nu trebuie să reprezinte o împovărare suplimentară pentru cetăţean.

În acelaşi timp, îmbunătăţirea calităţii serviciilor în clinicile şi spitalele de stat se poate face prin:

• permiterea companiilor private specializate să conducă spitale publice şi să administreze profesionist resursele;
• stimularea competiţiei interne între spitalele de stat şi cele private prin crearea cadrului legislativ necesar pentru contractarea spitalelor publice în reţelele companiilor de asigurări, astfel încât asigurările private să poată contribui la finanţarea sistemului public şi la îmbunătăţirea remunerării personalului medical.

Într-o perioadă în care economia scade drastic, şomajul este în creştere şi sunt puţine sectoare economice cu potenţial de dezvoltare, sectorul asigurărilor private de sănătate ar trebui, prin potenţialul său estimat la câteva sute de milioane de euro, să reprezinte o prioritate şi să aibă un loc bine definit în strategia anticriză.