Ioan Stan
Ioan Stan

Sittings of the Chamber of Deputies of April 13, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.53/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 13, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.43 Ioan Stan - declaraţie politică cu titlul "Cum cresc pensiile care scad";

 

Domnul Ioan Stan:

"Cum cresc pensiile care scad"

După modelul salariilor care cresc scăzând, a venit vremea pensiilor militarilor să crească luând-o la vale. După ce majoritatea bugetarilor s-au trezit cu salarii mai mici în urma aplicării legii salarizării unitare, pensionarii se pregătesc să experimenteze pe propria piele aplicarea legii sistemului unitar de pensii.

Cum era de aşteptat, au apărut şi problemele. Pentru început, la pensionarii militari.

Ministrul apărării, Gabriel Oprea, ministrul muncii, Mihai Constantin Şeitan, şi chiar premierul Emil Boc au făcut recent ping-pong cu pensiile militarilor. Toate după ce ministrul Oprea a formulat un răspuns la interpelarea adresată în problema pensiilor militare de către un senator. În mod paradoxal, în timp ce pensiile calculate de Ministrul Apărării scad cu procente între 19 si 69%, aceleaşi pensii, calculate de colegul său de guvern de la muncă, cresc.

Ministrul Apărării precizează că a lucrat cu programul realizat de specialiştii Casei Naţionale de Pensii, însă, cu acelaşi program, Ministerul Muncii a ajuns la o concluzie complet diferită: doar pensiile având valori de peste 3000 de lei vor scădea cu procente care nu vor ajunge la 69%, iar unele dintre pensiile mai mici de 3000 de lei s-ar putea chiar să crească.

Cum este vorba despre doi miniştri, ar trebui să-i credem pe cuvânt, însă contradicţiile demonstrează că habar nu au ce se întâmplă în ograda lor. Ori programele care au făcut simularea sunt defecte, ori computerele virusate, ori miniştrii habarnişti.

Între două acuzaţii lansate la adresa presei, în special a televiziunilor de ştiri, premierul şi-a găsit timp să se poziţioneze de partea Ministerului Muncii, vorbind de o "concluzie falsă a Ministerului Apărării".

Umflându-şi muşchii, ministrul muncii a plusat, difuzând prin Casa Naţională de Pensii un comunicat de presă în care acuză "difuzarea de informaţii total eronate menite să intoxice opinia publică".

E adevărat că nimeni nu şi-ar asuma o creştere a pensiilor care scad.

Dar pensionarii români au greşit. Nu şi-au închipuit niciodată, în tinereţea lor, că se vor naşte şi se vor înălţa în jilţurile puterii publice geniile carpatine Boc, Şeitan şi acoliţii lor. Pentru sublimele figuri amintite, principiile de drept nu au valoare de întrebuinţare.

Legea lui Boc confiscă, în parte, drepturile definite şi achiziţionate în trecut de către pensionari, aşa cum ei le cunoşteau când au plătit contribuţiile sociale.

Prevederea constituţională referitoare la caracterul neretroactiv al legilor ar trebui să fie garanţia constituţională a securităţii legislative.

Dar noua Lege a pensiilor sfidează principiile de drept, logica şi cetăţenii.