Mircea Duşa
Mircea Duşa

Sittings of the Chamber of Deputies of June 1, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.90/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 1, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.43 Mircea Duşa - declaraţie politică intitulată "Obedienţă şi reformă";

 

Domnul Mircea Duşa:

"Obedienţă şi reformă"

În ultimul an suntem supuşi tot mai des dezbaterii unor probleme de importanţă majoră pentru societatea românească, precum tăierea salariilor şi a pensiilor, creşterea şomajului, preţurile tot mai mari, prelungite proteste, apogeul crizei economice, dar fără să conştientizăm parcă aceste pericole, şi acest lucru deoarece totul rămâne în plan teoretic, fără să aibă practic o finalitate, adică o strategie pe termen lung de urmat.

Este greşit, nedemn şi necinstit faţă de oamenii care te-au ales să acreditezi ideea că sunt doar două variante de ieşire din criză, şi anume: tăierea salariilor şi a pensiilor sau majorarea taxelor. Mai sunt şi alte modalităţi: de exemplu, să reaşezi fundamentele economiei naţionale pe alţi piloni, care pot genera profit.

Tragedia nu constă în faptul că se taie salariile şi pensiile unor cetăţeni şi aşa bătuţi de soartă. Nu este agravată nici de crizele economice ori sociale. Drama noastră este legată de lipsa de moralitate, de absenţa profesionalismului, de dispariţia respectului de sine, într-un cuvânt, de colapsul definitiv al sistemelor bazate pe valori.

Nu mi-am închipuit după revoluţie că voi trăi coşmarul instituirii unei societăţi "junglă" bazată pe câştig prin nemuncă, debandadă în toate domeniile. Atunci când legea nu e lege, atunci când legea este aplicată doar pentru unii, atunci când seriozitatea şi disciplina în toate domeniile vieţii sociale este o "rara avis", atunci când incultura şi banditismul fac casă bună cu opulenţa şi sfidarea, ce ne mai rămâne de făcut? Să aşteptăm prăbuşirea totală, aşteptând poate ca generaţiile viitoare să elimine noul dezastru creat de politica aplicată astăzi.

Dacă actualii guvernanţi şi-ar pune taxă pe incompetenţa de care dau dovadă de când au ajuns la cârma ţării, în mod sigur bugetul ar creşte de câteva ori şi am avea bani şi pentru învăţământ, sănătate, salarii şi pensii.

Românii suportă cu greu birurile actualei guvernări de dreapta care, zilnic, practică o politică antisocială şi împotriva cetăţenilor acestei ţări.

Se spune peste tot ca una din greşelile făcute în anii '30 de mai multe guverne, pe care ar trebui să o evite în contextul actualei crize, este reducerea drastică a cheltuielilor publice. Iată că FMI acceptă o formulă de ieşire din criză, care constă în exact ce se recomanda cândva sa nu facem, şi anume tăierea drastică, fără discernământ a cheltuielilor publice. Aceste măsuri vor avea un final sigur: sărăcirea populaţiei şi creşterea şomajului.

Ceea ce lipseşte actualei guvernări este nu doar viziunea, dar şi interesul, poate chiar refuzul, de a se proiecta într-un viitor care să nu mai semene în niciun fel cu mediocritatea şi anomaliile prezentului.

Consider că nu trebuie să omitem necesitatea unei strategii politice care ar trebui să prevină sau să stopeze efectele pe care "sărăcia" le poate avea pe termen lung. Nu cred că o parţială "deposedare de proprietate " a pensionarilor, concomitent cu stagnarea economiei indigene şi migraţia accentuată a forţei de muncă sunt soluţiile imediate ale unei relansări economice.