Parliamentary debates

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Carte frumoasă ... cinste cui te citeşte!"

S-a vorbit mult şi cu dreptate despre criza cărţii provocate de aplicarea de la 01.01.2004 a cotei de 9% TVA. O criză ce afectează în special editorii şi librăriile, dar în egală măsură şi pe cetăţeanul de rând, al cărui drept la cultură este garantat de Constituţia României.

Criza cărţii diminuează puterea de cumpărare a românului, făcându-l să se simtă stingher în librării, să le răsfoiască şi apoi, ca la muzeu, să se uite cu jind, fără speranţă, la titlurile interesante de pe de. Asta în condiţiile în care doar câteva milioane din întreaga populaţie a ţării îşi permiteau să mai cumpere într-un an 10-15 cărţi, marea lor majoritate manuale, dicţionare, ghiduri etc.

Această criză survine pe fundalul unui fenomen mai grav, care este criza lecturii, şi care reprezintă reducerea, diminuarea reflexului şi a practicii lecturii. Nu de nevoie cred să mai amintesc de analfabetismul real care bântuie această ţară care a dat destui cărturari şi oameni învăţaţi, de persoanele şcolarizate cu acte care nu ştiu să scrie sau să citească prea corect, sau chiar de persoane cu pretenţii, adică cu studii superioare, care se exprimă defectuos sau nu pot să susţină o banală conversaţie.

Trist este că familiaritatea cu cartea o mai au doar adulţii şi bătrânii care îi mai ţin ochii. Trădătorii sunt reprezentaţi de tânăra generaţie, care nu a deprins drumul spre carte, reflex căpătat altădată la şcoală sau în familie, chiar şi de persoane care proveneau din mediul rural şi muncitoresc.

Mulţi dintre noi ne aducem aminte de figura învăţătorului, bunicilor sau părinţilor şi automat asociem aceste chipuri cu fascinaţia primelor poveşti ale Humuleştilor, Pupăza din Tei, Făt Frumos din Lacrimă, Gavroche, Micul Prinţ, Alice în Ţara Minunilor etc.

Există însă şi o categorie de persoane pentru care cartea reprezintă pâinea cea de toate zilele, caracterizându-se ca o necesitate profesională şi una intelectuală pentru care, din lipsa acută a banilor, singura alternativă rămâne biblioteca, indiferent dacă este şcolară, sătească sau publică.

Din păcate, sistemul bibliotecilor la care se poate apela ridică mari probleme, deoarece foarte puţine dintre ele şi-au actualizat fondul de carte în ultimii 10 ani. Spaţii mici, sedii deplorabile, ca şi personalul insuficient, fac ca imaginea izvoarelor de carte să fie apăsătoare, în loc să recreeze şi să bine dispună. Dacă la toate acestea adăugăm şi absenţa calculatoarelor, situaţia nu este deloc favorabilă celor dornici să-şi îmbogăţească spiritualitatea.

Pretutindeni în această ţară, problema cea mai arzătoare, mai presus de orice, rămâne funcţionarea bibliotecilor. La toate nivelele te izbeşti de lipsa spaţiilor de depozitare şi manipulare, de accesul greoi la multe dintre titluri, de insuficienţa fondurilor de achiziţii, de ritmul lent şi necorespunzător de împrospătare cu titluri noi. Este adevărat că sunt şi instituţii de acest fel care par a exista în condiţiile actuale, la toţi parametrii: şi-au îmbogăţit fondul de carte, şi-au modernizat sistemele de informare, de accesare şi de deservire a cititorilor.

Cultura la care au dreptul toţi românii reclamă de urgenţă reabilitarea bibliotecilor, de la spaţiile destinate la fondul bibliografic rulat şi periodic înnoit. Dar, din păcate, vremurile ce vin nu se anunţă deloc bune. Ca şi când toate acestea nu ar fi fost de ajuns, noul Cod fiscal anulează avantajele editorilor care făceau donaţii bibliotecilor, aceştia nemaifiind scutiţi de la plata impozitului cu suma respectivă, plus 2% profit. Nemaiavând nici un avantaj, într-o societate cu fiscalitate financiară imensă, agenţii economici nu mai sunt cointeresaţi în acte de binefacere, pentru că nu mai sunt scutiţi nici de impozitul pe profit, nici de TVA.

În aceste condiţii, având în vedere greutăţile cotidiene cu care se confruntă cultura românească, este nevoie de o acţiune amplă de salvare a bibliotecilor, dar şi de o strategie funcţională pentru redimensionarea cărţii în viaţa spirituală a cetăţeanului şi a filologului. Astfel, problema va rămâne de nerezolvat, antrenând o creştere a analfabetismului real şi a inculturii cetăţeanului român. Vă mulţumesc.