Horea-Dorin Uioreanu
Horea-Dorin Uioreanu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.96/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Horea Dorin Uioreanu - "din tragica postură a partidului aflat în opoziţie, PSD a lansat moţiunea "Cacealmaua";

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Din tragica postură a partidului aflat în opoziţie, PSD a lansat moţiunea "Cacealmaua"

După cum am intuit, am asistat săptămâna trecută la moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii PSD, care s-ar fi putut intitula mult mai simplu, "Moţiunea Cacealmaua".

În primul rând, colegii de la PSD au transformat întregul demers legislativ într-o pledoarie politicianistă, fără să se refere la temele legiferate în Pachetul de legi propus de Guvernul Tăriceanu. Mai mult, acuzele PSD-iste au avut de câteva ori referiri la situaţii inexistente, dovadă că autorii documentului nici măcar nu au lecturat textul legislativ. Beţia de cuvinte a politrucilor de la PSD a devenit evidentă o dată cu referirea la "necesitatea reglementării patrimoniului sindical din perioada 1945-1989 printr-o lege specială", afirmaţie fără fundament, sau prin referirile la retrocedarea lăcaşelor de cult, deşi trebuia cunoscut faptul că această categorie de imobile nu face obiectul legilor din pachetul prezentat de Guvernul Tăriceanu.

În al doilea rând, o dovadă de necontestat a faptului că PSD a dorit să transforme o dezbatere parlamentară într-un circ de prost gust şi că nu a crezut nici o secundă în finalitatea acestui demers este faptul că "oameni de bază" ai PSD, precum Ion Iliescu, Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Rodica Stănoiu, Vasile Puşcaş sau Octav Cozmâncă nu şi-au pus semnătura pe moţiunea de cenzură. Hilar de-a dreptul este faptul că domnul senator Dan Mircea Popescu, cel care a citit cu atâta patimă moţiunea în plenul Parlamentului, nu a semnat-o. Această dezorganizare trădează faptul că în cadrul Partidului Social Democrat lucrurile încep să prindă contur, prin crearea a două noi tabere: tabăra celor care ştiu să scrie şi tabăra celor care ştiu să citească.

După cum ne-a obişnuit în ultimii patru ani, PSD a dorit să creeze un nou joc de imagine, reuşind să-şi fure în acelaşi timp căciula. Pentru că aşa dă bine la elector, parlamentarii social-democraţi au lansat în cadrul dezbaterilor parlamentare acuze fără fond, atacuri la persoană şi au creat discuţii inutile.

Trebuie să le amintesc în acest sens că pachetul de legi ale justiţiei şi proprietăţii, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, se înscrie în seria de reforme necesare pentru integrarea României în Uniunea Europeană şi ar fi trebuit adoptat acum 15 ani, pentru a pune capăt nedreptăţilor de care au suferit românii înainte de 1990 şi până în prezent. Mai mult, acuzele parlamentarilor PSD că demersul Guvernului ar semnifica sfidarea Parlamentului este demontat de cifrele care arată că Guvernul Tăriceanu, comparativ cu aceeaşi perioadă de existenţă a Guvernului PSD, a redus la jumătate numărul ordonanţelor de urgenţă emise şi a ales calea iniţiativelor legislative.

Din postura parlamentarului care a urmărit cu seriozitate dezbaterile de săptămâna trecută, aş dori să fac o recomandare colegilor de la PSD, de a acţiona cu mai multă seriozitate din postura de partid de opoziţie, pentru a nu transforma demersurile parlamentare în nişte scene neserioase şi lipsite de substanţă. Este datoria noastră, de reprezentanţi ai cetăţenilor în acest for legislativ, de a ne consuma energia şi resursele intelectuale în interesul celor care ne plătesc, şi nu pentru a revitaliza imaginea unor partide aflate în agonie, ca PSD şi PRM.

Vă mulţumesc.