Parliamentary debates

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"De-a v-aţi ascunselea pe plaiurile democraţiei"

Sunt dezamăgit profund de modul în care se prezintă clasa politică românească: un fel de grădină zoologică, unde toţi pozează în lei, dar acţionează ca nişte cârtiţe, ascunzându-se în spatele degetului.

De fiecare dată când o decizie importantă urmează să fie luată, toată lumea pare să ştie care este varianta corectă. La televizor, toţi sunt pentru şi, ciudat, la numărarea voturilor majoritatea sunt împotrivă. Unii nu înţeleg că sintagma "scena politică" este o metaforă. Sunt actor de atâta amar de vreme şi ştiu foarte bine ce înseamnă să îţi pui o mască. Dar, domnilor, este o mare diferenţă între a juca pe scena unui teatru şi a te juca cu o naţiune întreagă.

Mă gândesc ce s-ar întâmpla în cazul în care o adevărată lege a lustraţiei va ajunge pe masa Parlamentului. Şi nu îmi este greu să îmi imaginez. Tot parlamentarul, cu mic, cu mare, va merge la televizor, va da declaraţii de presă şi va acorda interviuri lăudând un asemenea demers. Mulţi vor urla în gura mare că sprijină acest proiect. Până în clipa votului. Va fi vot secret, pentru că aşa-i democratic, vor spune unii. Şi surpriză! La numărarea voturilor, majoritatea va fi împotriva unei asemenea legi. Ia hoţul de unde nu-i.

De ce nu sunt cei mai mulţi de acord cu votul deschis? Pentru că se ştiu cu "musca pe căciulă". Pentru că ştiu că la televizor joacă teatru. Pentru că le este teamă că vor fi luaţi la întrebări. Şi nu în ultimul rând, pentru că le lipseşte demnitatea şi inteligenţa. Un om demn nu s-ar ascunde în spatele votului secret. Un om demn ar spune şi la televizor că este împotriva unei asemenea legi. Unul inteligent va fi în stare să aducă şi argumente, chiar dacă aceasta l-ar pune în postura de avocat al diavolului. Asta este democraţia, confruntarea liberă de idei, chiar dacă unele sunt greşite. Vorba goală la unison şi votul acordat propriului interes sunt luarea în bătaie de joc a democraţiei şi a 20 de milioane de oameni.

Când vine în Parlamentul României pentru a lucra doar în interesul celor care l-au ales nu se teme de votul deschis. Ba chiar îmi imaginez că acesta este un mod de a le arăta alegătorilor că în campania electorală nu a făcut doar promisiuni.

De ce s-au temut unii să voteze deschis pentru perceziţionarea domnului Adrian Năstase? Pentru că jucau teatru. Dar cetăţenilor le place să vadă doar spectacole în care miza nu este bunul mers al României.

Să nu credeţi că ţin o pledoarie împotriva votului secret. El îşi are rolul său într-un sistem democratic. Dar, într-o ţară ca România, în care foştii activişti de partid şi securişti bântuie în numere enorme clasele politică şi economică nu ne-ar strica mai multă transparenţă.

Parlamentul este instituţia care reprezintă suvernitatea poporului şi, în fine, voinţa acestuia. Ce-i drept, pe cetăţeni îi convocăm la urne doar din patru în patru ani. Dar cred că ţine de bunul-simţ să-i mai ascultăm din când în când. Încercţi! Întrebaţi-i dacă doresc o lege a lustraţiei, dacă vor un DNA funcţional sau un CNSAS care să-i deconspire pe vechii securişti şi să-i elimine din funcţiile publice. Întrebaţi-i dacă vor să-i vadă pe marii corupţi judecaţi şi condamnaţi? Vă vor răspunde într-o mare majoritate covârşitoare că DA! Şi atunci vă întreb, nu le este ruşine unora că îşi înfundă urechile cu ceară şi se prefac că nu aud? Am văzut destule piede de teatru. Vă spun, însă, cu mâna pe inimă, că asta este cea mai proastă şi cu cei mai jalnici actori. Actorii aceştia dacă îşi închipuie că joacă în faţa unui public mereu prost, se înşeală.

Abraham Lincoln spunea că pe unii îi poţi prosti tot timpul, iar pe toţi îi poţi prosti o vreme. Niciodată nu îi poţi prosti tot timpul.

Un adevărat om de stat al secolului XXI nu prosteşte şi nu vrea să prostească pe nimeni.

Dar avem noi, oare, adevăraţi oameni de stat?