Parliamentary debates

Domnul Marius Rogin:

"25 de ani de la Cernobîl"

La 25 de ani după prima catastrofă nucleară la centrala de la Cernobîl dezastrul se repetă la Fukushima, reactualizând primejdia unei energii ostile vieţii pe durata unei eternităţi.

Ce nu a izbutit catastrofa de la Cernobîl pare a fi pe cale să reuşească dezastrul de la Fukushima, şi anume să facă scadentă, imperioasă regândirea politicii energetice la nivel global, şi nu doar naţional. Fiindcă în timp ce în Germania înşişi liderii politici decişi până mai ieri să prelungească durata de funcţionare a centralelor atomoelectrice au renunţat peste noapte, mai mult din calcule electorale decât din convingere, la amintita iniţiativă părând dispuşi chiar să spună adio acestei forme de energie, în ţările din jur domneşte expectativa. Dacă Germania îşi va închide centralele nucleare, Franţa va avea toate motivele de satisfacţie: va putea vinde excedentul de curent electric provenit din propriile centrale, dincolo de Rin. Ceea ce nu elimină câtuşi de puţin eventualitatea unei contaminări radioactive a vecinilor, în cazul unei catastrofe în vreo centrală franceză.

Trista realitate este că nici sfertul de secol care a trecut de la explozia reactorului de la Cernobîl, nici dezbaterile generate de exorbitantele costuri ale noului sarcofag peste centrala ucraineană avariată, nici catastrofa de la Fukushima, provocată de seismul de la 11 martie 2011, nu au conferit stringenţa cuvenită conştiinţei faptului că apocalipsa nucleară este posibilă în orice moment, nu numai datorită defecţiunilor tehnice, ci şi erorilor umane,existenţei unui arsenal nuclear apt să şteargă definitiv viaţa.

Consecinţele catastrofei de la Cernobîl, unele dintre ele strict previzibile, altele nu - depăşesc oricum forţa de imaginaţie, foarte redusă de altfel, a unei politici ce mizează pe eficienţa imediată, scoţând din ecuaţie pagubele iremediabile pe termen lung. În fizica nucleară, durata de înjumătăţire a unor izotopi radioactivi pulverizează parametrii uzuali ai percepţiei umane a timpului. Cesiul 137 şi Stronţiul 90 transportate de vânt în mai multe ţări din Europa după explozia de la Cernobîl, au timpul de înjumătăţire de 30 de ani, respectiv de 49 de ani. Plutoniul 239, care la Fukushima a fost eliberat după avariile succesive ale reactoarelor, îşi înjumătăţeşte forţa de iradiaţie abia după 24.110 ani.

Seria de teste nucleare făcute în atmosferă din anii ´50 ai secolului trecut a dus la o concentraţie mărită de izotopi radioactivi. A fost acesta unul din factorii care au determinat interzicerea la scară mondială, începând din 1963, a exploziilor nucleare în aer, sub apă şi în spaţiul cosmic?

Cernobîlul a marcat o cenzură în istoria exploatării energiei nucleare. Fukushima a marcat dramatic a doua cenzură. Oare câte catastrofe de acest fel mai sunt necesare pentru a regândi global nu doar politica energetică nucleară, ci şi pentru a renunţa definitiv la armele atomice?