Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.22/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 2, 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.45 | Cristian Sandache - răspuns la întrebarea "Ce politicieni se tem de presă?"; | ![]() |
||
|
Ce fel de politicieni se tem de presă? Este incontestabil faptul că nu de puţine ori anumiţi reprezentanţi ai mass-media nu reuşesc să fie suficient de clari ori bine informaţi atunci când abordează o serie de subiecte referitoare la cutare sau cutare om politic. Rezultă în anumite situaţii momente penibile, cu neînţelegeri de ambele părţi sau chiar tensiuni. Dincolo de toate aceste episoade regretabile, un lucru este esenţial: omul politic care se manifestă cu nervozitate, ostilitate sau pur şi simplu fuge de întrebările unui jurnalist nu reprezintă decât un exemplu despre cum nu trebuie să fie un adevărat om politic. Dacă nu este amestecat în afaceri tenebroase, un astfel de personaj manifestă o devastatoare incultură, nereuşind să lege două fraze în mod corect sau privind un text scris într-o limbă străină să se cutremure de spaimă asemenea unui aborigen dintr-o insulă izolată care vede pentru prima dată în viaţa lui un cal... Asemenea politicieni sunt însă extrem de insolenţi atunci când se află între adulatorii proprii (majoritatea de foarte slabă calitate morală şi intelectuală) şi adoptă tonuri de dispreţ absolut (lucru care mi se pare cel mai grav) faţă de oamenii necăjiţi care vin la ei solicitându-le un cât de mic ajutor. Aceşti ciocoi de tip nou - grobieni, impertinenţi însă fundamental inculţi, se cred atunci buricul pământului şi au impresia că lumea începe şi se sfârşeşte cu ei. Este aproape firesc ca pentru asemenea specimene politice un ziarist inteligent şi curajos să pară de-a dreptul obraznic, dacă nu chiar insuportabil. Troglodiţilor cu funcţii le cedează nervii şi reacţionează penibil, furios, incalificabil pentru o societate pe care ne-o dorim cu toţii normală, democratică. Trist este faptul că manifestările unor asemenea indivizi fac de ruşine întreaga clasă politică, şi aşa cu o cotă extrem de scăzută în topul încrederii populare. O singură soluţie, aşadar: afară din politică cu dinozaurii antieuropeni! |



