Parliamentary debates

Domnul Ion Mogoş:

Ultimele zile au adus în atenţia autoritaţilor naţionale si a cetăţenilor atât din România, cît şi din Ungaria un moment important pentru relaţiile dintre cele două ţări. Este vorba despre momentul inaugurării parcului reconcilierii româno-maghiare si a redezvelirii statuii generalilor maghiari si despre zilele creştinătăţii ortodoxe din Ungaria la care a participat şi ministrul român de externe, prilej pentru a readuce în atenţia publicului anumite chestiuni de interes pentru România şi pentru viitorul relaţiilor cu Ungaria.

Parcul reconcilierii româno-ungare ar fi trebuit să fie inaugurat acum cîţiva ani, ca urmare a unei decizii guvernamentale din 1999. In timpul comemorării a 150 de ani de la moartea celor 13 generali maghiari, 150-200 de români au protestat pe strazile din Arad, strigînd sloganuri naţionaliste. Se pare că aceste mişcări de stradă erau motivate în acel moment prin cererea oficialităţilor maghiare de a amplasa în parc statuia Libertăţii, simbol al Marii Ungarii. Ziarele din Ungaria din acea perioadă au criticat dur guvernul de la Bucureşti pentru faptul de a nu fi participat, cu excepţia ministrului justitiei, la acest eveniment. S-a scris că guvernul român ignora in mod intenţionat şi din motive populiste electorale importanţa reconcilierii româno-ungare. E adevărat că a fost o stîngăcie diplomatică din partea guvernului român, dar cerinţa de a amplasa statuia Libertaţii în parcul reconcilierii nu ar fi putut fi percepută altfel decît ca afirmarea voinţei iredentiste a guvernului maghiar. De altfel, ziarul Magyar Hîrlap sublinia necesitatea modificării frontierelor în favoarea Ungariei.

Trebuie menţionat faptul că România si Ungaria sînt semnatarele unui tratat de prietenie, cooperare si bună vecinătate din 1996. Mai mult, alinierea politicii externe a celor două tari la cerinţele europene şi nord-atlantice prevede buna vecinătate şi reconcilierea între state vecine.

In acest context, amplasarea statuii Libertăţii în parcul reconcilierii şi consolidarea relaţiilor româno-ungare reprezinta un compromis necesar pentru viitorul relaţiilor dintre cele două ţări. Ministrul român de externe aflat în Ungaria pentru participarea la sărbătorirea zilelor creştinătăţii a atras atenţia supra acestui lucru şi a subliniat că începînd de acum este rîndul Ungariei să demonstreze buna-credinta şi o deschidere reală fată de relaţiile de prietenie cu România. Ministrul Geonă a spus că aşa cum România a rezolvat, la solicitările "uneori insistente ale părtii maghiare", multe chestiuni sensibile pentru români, recuperarea moştenirii Gojdu, o moştenire comună româno-maghiară, reprezintă un gest minim de "recompensare" din partea Ungariei. De asemenea, el a cerut opiniei publice maghiare să-i protejeze pe puţinii români care se mai află în Ungaria.

Mă preocupă totuşi o chestiune. Mîine, 1 mai 2004, Ungaria va deveni membru al Uniunii Europene, alături de alte 9 state. Situaţia României, deocamdată, este incertă în privinţa datei de integrare. Beneficiem de sprijinul autorităţilor europene pentru a reuşi această performanţă în 2007, dar, pe de altă parte, se vehiculează şi posibilitatea amînării pînă în 2009. De altfel, studii de specialitate, ca de exmplu cel din The Economist, indică faptul că 2009 reprezintă o dată mai realistă pentru integrarea României în UE. Or, pînă în acel moment, Ungaria va fi deja un stat cu experienţă în ceea ce priveşte UE. Mai mult, Comisia Europeană dar şi Consiliul Uniunii Europene, insituţiile europene responsabile de procesul de integrare vor include şi membri maghiari. Este important pentru România să beneficieze de sprijinul acestora.

Totuşi, dată fiind istoria relaţiilor româno-ungare şi practicile înrădăcinate de sute de ani, mă întreb dacă nu ne vom afla la un moment dat în faţa unei relaţii de neegalitate şi neechitate, în sensul că România să fie nevoită să facă sau să existe presiuni pentru compromisuri şi mai importante. Să nu uităm că avem deja de-a face cu un Consiliu al Secuilor din România, că am avut de-a face cu o situaţie de genul legitimaţiei de maghiar-declarată de altfel ilegitimă de către Comisia de la Viena- şi reticenţa populaţiei României faţă de relaţiile româno-maghiare, dat fiind trecutul sensibil al Ardealului.

Pînă în acest moment, România a dovedit a fi un partener de bună-credinţă pentru Ungaria. Să nu uităm faptul că modificarea Constituţiei din 1991 cuprinde prevederi şi în avantajul minorităţilor naţionale, şi prin urmare, a minorităţii maghiare. Toate acestea, precum şi deschiderea actuală impun ca începînd de acum să regăsim în atitudinea partenerilor maghiari aceeaşi bunăvoinţă ca şi cea din partea noastră.