Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa: "Pactul naţional împotriva egalizării vârstei de pensionare"

Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România pune în evidenţă o serie de probleme alarmante. În România, cheltuielile totale anuale pentru pensii se cifrează la peste 10 miliarde de euro, ponderea lor în p.i.b. fiind, în 2008, de aproximativ 7,3% (fără a lua în calcul pensiile agricultorilor şi cele din sistemele militare care reprezentau aproximativ 9% din p.i.b.), iar în bugetul general consolidat, de peste 26%. În anul 2007, erau aproximativ 5,7 milioane pensionari, la un număr mediu de salariaţi de 4,9 milioane. Astfel, la fiecare persoană care contribuia la sistem şi plătea impozite revenind astfel aproximativ 1,2 pensionari.

În 1990, procentul pensionarilor era de doar 15%; astăzi, el este de aproximativ 28%. Situaţia ar fi fost şi mai dramatică dacă nu ar fi existat, încă, o populaţie tânără activă, dar care după anul 2032 (când generaţiile născute după 1967 vor atinge 65 de ani) va genera un nou val de pensionari. În condiţiile păstrării vârstei de pensionare, ponderea pensionarilor va fi de aproximativ 32% din întreaga populaţie în 2025 şi de peste 45% în 2050. Anumite studii prognozează că România va ajunge în anul 2050 la un nivel al cheltuielilor publice pentru pensii de aproape 50% din cheltuielile bugetare. Perspectivele sunt extrem de periculoase, mai ales în condiţiile degradării situaţiei bugetului de stat din ultimul timp.

În viziunea Comisiei prezidenţiale, măsurile care trebuie luate pentru ameliorarea situaţiei sunt, în opinia mea, nepotrivite pentru realităţile sociale şi demografice ale României. Raportul propune reducerea numărului de pensionari şi echilibrarea fondului de pensii prin creşterea vârstei de pensionare, descurajarea pensionărilor anticipate, pensionărilor nejustificate pe motive medicale şi interzicerea cumulului pensiei publice cu salariul. De asemenea, se propune egalizarea vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei şi între categorii ocupaţionale la 65 de ani, chiar 70 de ani prin prelungire anuală.

Având în vedere faptul că, în România, speranţa de viaţă atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi este cu mult sub nivelul celor din Uniunea Europeană (75 de ani femeile şi 69,5 ani bărbaţii) şi nu numai, creşterea vârstei de pensionare este o măsură care nu are nicio legătură cu realitatea.

Partidul Conservator a lansat dezbaterea acestor probleme socio-demografice şi propune, printr-o rezoluţie, iniţierea unui Pact naţional împotriva egalizării vârstei de pensionare. Vrem ca acest pact să fie semnat de toţi partenerii sociali şi să identifice măsuri viabile de reformare a sistemului de pensii din România şi nu condamnarea la muncă pe viaţă a femeilor care, oricum, au două locuri de muncă: unul la serviciu şi unul acasă. Nu mai putem tolera ca, în continuare, femeile să fie victime ale nedreptăţii sociale.

Pactul pe care îl propunem vizează: recunoaşterea ca experienţă profesională şi remunerarea timpului alocat activităţii desfăşurate de femei în familie: creşterea copiilor, îngrijirea bătrânilor, activităţile casnice (un proiect mai vechi al Partidului Conservator, dar care nu a fost susţinut de guvernele precedente); organizarea unor parteneriate între autorităţile publice, patronate, sindicate şi societatea civilă, cu rolul de a stabili un cadru optim de evoluţie profesională pentru femei; crearea unui dialog mai consistent între instituţiile statului pentru corectarea dezechilibrelor cu impact negativ asupra femeii.

În încheiere, doresc să afirm încă o dată faptul că impunerea unei vârste de pensionare de 70 de ani şi egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi la 65 de ani nu va elimina inechităţile din sistem, ci ar însemna contrariul - o nedreptate generalizată.