Parliamentary debates

Domnul Virgil Pop:

«"Succesul" programului procriză al Guvernului Boc»

"Criza" este, cu siguranţă, cuvântul cel mai des folosit din toamna anului 2008 până în prezent. A marcat traseul economic al ţării în ultimul an şi trei luni şi a oferit, în tot acest timp, cele mai absurde pretexte pentru declinul economic constant al României şi pentru incompetenţa crasă de care a dat dovadă Guvernul în materie de finanţe. Potrivit prognozelor guvernamentale, cuvântul "criză" ne va sta pe buze încă cel puţin doi ani. Proiecţia economică până în 2013 a relevat faptul că, în anii următorii, volumul veniturilor la bugetul de stat nu va creşte până la cota anticipată de guvernanţi. Pe scurt, criza ne va afecta în continuare, în timp ce Guvernul va asista, cu vistieria goală, la degradarea continuă a finanţelor româneşti.

Aceste previziuni economice sumbre sunt emise într-o perioadă în care, rând pe rând, statele Uniunii Europene anunţă ieşirea din criza financiară sau chiar creşteri economice. Astfel, dacă analizăm doar două exemple de implementare a unor programe anticriză eficiente, cum ar fi practicile fiscale ale Ungariei sau Bulgariei, vom ajunge la concluzia că România, deşi a beneficiat de o poziţie superioară, a bătut pasul pe loc, în lipsa unor politici financiare la fel de eficiente. Această realitate nesatisfăcătoare este rezultatul direct al lipsei de viziune economică a Guvernului Boc, care a implementat un program de măsuri fiscale mai degrabă procriză decât anticriză. Nu degeaba economistul-şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru Europa de Sud-Est, Peter Sanfey, nota despre România că impactul programului guvernamental anticriză a avut un efect neglijabil asupra creşterii economice.

De ce a ajuns, însă, România, un exemplu de "aşa, nu" în manualele de macroeconomie?

Lipsa vitezei de reacţie în faţa dezastrului economic a fost un factor decisiv în adâncirea crizei. Şi asta pentru că, la finele anului 2008, în vreme ce preşedintele României, foarte sigur pe sine, afirma la radioul public că România nu va fi afectată de criza financiară din SUA, autorităţile maghiare ceruseră deja un împrumut de la FMI, conştientizând situaţia financiară dificilă în care se află economia. În primăvara anului 2009, când România decidea să apeleze la împrumutul extern, Ungaria aplica deja un pachet de măsuri anticriză eficient. Nu sunt un susţinător al împrumuturilor externe şi nici nu cred că împrumutul la FMI trebuia să fie accesat mai devreme de către autorităţi. Remarc însă că celeritatea cu care autorităţile maghiare au reacţionat în faţa crizei a fost de mare ajutor în lupta cu dificultăţile financiare, atribut care a lipsit cu desăvârşire din programul de acţiune a Guvernului român.

Măsurile fiscale anticriză luate de Guvern se înscriu mai mult în sfera diametral opusă, la capitolul măsuri de adâncire a crizei financiare. Mă refer aici la cunoscutele aberaţii fiscale ale Guvernului Boc, fie ele implementate sau doar propuse, care au dat măsura incompetenţei viziunii financiare. Impozitul forfetar şi disponibilizările masive de la aparatul de stat şi alte măsuri de împovărare fiscală au avut ca rezultat o cifră de 760 de mii de şomeri români; ca să nu mai vorbim de alte măsuri absurde cum ar fi impozitarea drepturilor de autor, interzicerea cumulului pensie cu salariu de stat, impozitarea indemnizaţiei persoanelor cu dizabilităţi, impozitarea tuturor pensiilor sau plafonarea alocaţiilor. De cealaltă parte, Bulgaria a devenit ţara cu cel mai mic nivel de impozitare din Uniunea Europeană, mizând pe politici de fiscalitate redusă, menite să sprijine mediul de afaceri. Spre exemplu, autorităţile de la Sofia au permis scăderea plafonului capitalului social de înfiinţare a firmelor la doar un euro.

Deşi menit să scoată ţara din criză, împrumutul extern de la FMI de 20 de miliarde de euro s-a dovedit a fi inutil, incorect gestionat, în condiţiile în care România a folosit aceşti bani pentru a acoperi deficitul din plata salariilor şi pensiilor. Ungaria, pe de altă parte, a folosit banii de la FMI pentru a finanţa investiţii în infrastructură. Şi, cu toate că gradul de îndatorare al statului maghiar îl depăşeşte cu mult pe cel al României, Ungaria şi-a permis, de curând, să refuze o tranşă de un miliard de euro de la Fondul Monetar Internaţional.

Incapacitatea Guvernului de a reduce cheltuielile bugetare a amânat, deopotrivă, ieşirea României din criză. Deşi a operat câteva diminuări la fondurile ministerelor, Guvernul Boc evită în continuare reducerea drastică a cheltuielilor bugetare, din raţiuni de ordin politic. Totodată, măsurile de diminuare a risipei din bani publici se rezumă doar la tăierea pensiilor şi salariilor "nesimţite" sau la alte exerciţii de imagine de acest fel, care vor aduce prea puţine economii la bugetul de stat.

La o privire de ansamblu, instabilitatea politică şi populismul au pecetluit, de fapt, ieşirea României din criză. Şi asta pentru că avem un premier care, deşi nu e priceput în ale economiei, ţine cu dinţii la funcţia sa şi la măsurile aberante pe care le impun miniştrii lui de finanţe. La rândul lor, membrii Guvernului refuză cu încăpăţânare să accepte propunerile partidelor de opoziţie, chiar dacă acestea şi-au dovedit eficienţa, însă aplică fără reţineri măsuri populiste menite să aducă doar voturi la partidul-stat şi nu bani la buget. Şi mai avem un preşedinte care oferă drept soluţie pentru ieşirea din criză îndatorarea suplimentară a statului român, prin contractarea unui alt împrumut extern.

Dacă adăugăm la toate acestea un dram de aroganţă, nepricepere şi iresponsabilitate, avem reţeta ideală pentru dezastru, iar România se îndreaptă deja înspre această direcţie.