Mugurel Surupăceanu
Mugurel Surupăceanu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.58/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.45 Mugurel Surupăceanu - "Cine nu vede şomerii din România?";

 

Domnul Mugurel Surupaceanu:

"Cine nu vede şomerii din România?"

În urmă cu numai o săptămână, preşedintele Traian Băsescu făcea afirmaţii halucinante în cadrul unei emisiuni tv. Spunea domnia sa că este nemulţumit de activitatea Guvernului condus de Emil Boc şi că nu vede şomerii cu care s-a lăudat la finele anului trecut premierul. Îi vedem noi, însă, pentru că rata şomajului a ajuns la 8%, aşa cum arată statisticile de la sfârşitul lui martie 2010. Traian Băsescu nu este mulţumit şi pace.

Emil Boc a luat act în scurt timp despre nemulţumirile şefului de la Cotroceni şi s-a orientat rapid către măsuri drastice. Aşa se face că Andreea Paul Vass, consilierul personal al premierului Boc, face public în presă un aşa-numit proiect de reformare a statului în care este prevăzută negru pe alb disponibilizarea a 75.000 de bugetari în anul 2010. Această reformă a statului tinde să devină un soi de eradicare a populaţiei din România. Altfel nu-mi explic de unde tot găseşte Guvernul României oameni pe care să-i dea afară.

Instalarea Guvernului Boc în fruntea României a adus românilor cea mai neagră perioadă din istoria socială a ţării. Apropiata zi de 1 Mai anunţă, în loc de petreceri şi voie-bună, proteste şi greve în majoritatea sistemelor statului. Românii nu-şi mai permit vacanţe, weekend-uri sau sărbători normale. Nivelul traiului a scăzut drastic numai în ultimele trei luni. De la nou-veniţii pe piaţa muncii până la pensionari, populaţia trăieşte cu groaza că poate mâine guvernanţii se trezesc cu o nouă măsură anticriză, care îi va afunda tot mai mult în sărăcie şi în mizerie.

România se îndreaptă cu paşi repezi către starea unei ţări din lumea a treia. Guvernul pare, însă, să nu dea doi bani pe acest aspect. Preşedintele este cu atât mai puţin interesat. După cum a spus şi domnia sa, nu mai are nicio miză personală, pentru că nu va mai candida pentru un viitor mandat. 22 de milioane de oameni au însă o miză personală. Vor să mai trăiască şi după mandatul lui Traian Băsescu.