Radu Stroe
Radu Stroe

Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.95/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Radu Stroe - declaraţie politică: "Guvernul şi măsurile de austeritate";

 

Domnul Radu Stroe:

Declaraţie politică "Guvernul şi măsurile de austeritate"

Răul naţional creat de gravele dezechilibre în gestionarea banului public, datorat incompetenţei dramatice şi neluării la timp a măsurilor anticriză, precum şi sistemul de privilegii care a erodat echilibrul bugetar, par a nu-şi mai găsi paliative sau chiar vreo amăgire provizorie.

Urgenţa măsurilor de austeritate, aplicate, fatalmente, şi celor mai vulnerabile şi expuse categorii sociale, îi determină pe guvernanţi să devină subit trâmbiţaşii adevărului ultim, pretinzând "complicitatea" îngăduitoare a celor afectaţi, în conformitate cu proverbul: "o minciună recunoscută e pe jumătate iertată". "Trecutul nu poate fi schimbat, dar ar trebui să ne înveţe. Primul lucru ce ar trebui să ne înveţe este că nu e bine să minţi", declara ministrul de finanţe Sebastian Vlădescu la dezbaterile pe tema moţiunii PNL. Truismul de mai sus poate părea rident-şcolăresc, ţinând cont de faptul că a nu minţi intră în decalogul celor şapte ani de acasă, dar el a fost premers de o altă declaraţie-şoc a unui alt ministru, Radu Berceanu, care declara, nonşalant, faptul că în campanie s-a minţit "prin omisiune". Dilema pe care o ridică acest gen de declaraţii ne aruncă într-o adevărată aporie: dacă ştiau cât de gravă era situaţia - şi cu siguranţă ştiau -atunci ce resorturi i-au determinat să nu ia la timp măsurile care se impuneau, de ce au risipit cu o incredibilă iresponsabilitate sume colosale de bani pe proiecte a căror utilitate este cel puţin discutabilă, ca să nu zicem că multe dintre ele sunt de-a dreptul stupide?

Toate simulările realizate de Guvern cu privire la măsurile de austeritate sunt, în cea mai mare parte, ireductibile la masa de pensionari şi bugetari. Dubla măsură pe care o impune Guvernul relativ la aceste măsuri este evidentă.

Consilierul premierului pe probleme economice, Andreea Vass, pune un diagnostic necruţător: "Dacă nu aplicăm măsurile de austeritate asumate de Guvern, suntem nişte tâmpiţi". Nu ne surprinde această apreciere, întrucât ea face parte din lexicul prezidenţial. Termenul tâmpit, preluat, probabil, inconştient, se originează într-o altă expresie folosită de preşedintele Traian Băsescu acum câteva luni când, după o adâncă cugetare filosofică, exclama: "Şcoala scoate tâmpiţi!".

Minciunile, abuzurile şi iresponsabilitatea Guvernului au fost îndreptate, precum o canonadă, împotriva propriului popor. Feed-backul acestei guvernări îl regăsim în greve, proteste, demonstraţii de stradă, mitinguri, pichetări, lanţuri umane, disperare şi neîncredere.

Întemeietorul liberalismului politic, John Locke, atrăgea atenţia, încă din secolul al XVIII-lea că "[...] un guvern care nu mai există în minţile supuşilor va dispărea ipso facto şi în lumea reală" (Ion Goian, De la polis la ontologia politicului).