Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 14, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.117/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 14, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 14, 2005
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.46 | Aurel Vlădoiu - declaraţie cu titlul "Furia portocalie face ravagii în sistemul de învăţământ vâlcean". | |||
|
În judeţul Vâlcea, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a declanşat o adevărată prigoană a directorilor, care nu sunt înregimentaţi într-unul dintre partidele aflate vremelnic la Putere. La cârma instituţiei care coordonează sistemul de învăţământ vâlcean a fost instalat un cadru didactic marionetă, care urmează cu sfinţenie ordinele mai-marilor săi politici. Epurarea politică a demarat în trombă la Vâlcea, în ultimele zile fiind schimbaţi din funcţie 33 de directori de şcoli, în locul acestora fiind instalate persoane care nu au nici în clin, nici în mânecă cu managementul şcolar. Singurul merit al noilor directori din judeţul Vâlcea este acela că sunt membri de partid ai Alianţei DA. Sistemul de presiune exercitat asupra directorilor de şcoli independenţi, valul de ameninţări şi constrângeri, sunt realităţi care bulversează sistemul de învăţământ. Situaţia este de-a dreptul alarmantă la una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" a fost instalat un profesor care nici măcar nu era titular la respectiva unitate. Imediat după "ungerea" în funcţie, acesta nu a avut altceva mai bun de făcut decât să vopsească în portocaliu întreaga clădire, astfel încât aceasta arată ca o sorcovă. În loc să se zbată pentru rezolvarea problemelor reale din învăţământ, actuala conducere a Inspectoratului Şcolar Vâlcea este preocupată de vendeta politică, căreia îi cad victime adevăraţi profesionişti, oameni care nu au avut niciodată de-a face cu vreun partid politic. Avem semnale clare că în următoarele săptămâni vor fi destituiţi încă 30 de directori. |



