Parliamentary debates

Doamna Angela Buciu:

Natura darnică, cântată în doinele noastre strămoşeşti, a devenit în ultimii ani tiranică şi catastrofică. La Ocnele Mari a înghiţit un sat, în Timiş, Arad, Caraş-Severin, în Moldova şi în alte zone, a inundat zeci de mii de hectare de pământ şi a distrus mii de gospodării, din păcate s-au înregistrat şi pierderi de vieţi omeneşti. Vara se întinde ca un deşert între inundaţiile de primăvară şi cele din toamnă.

Cauza principală: dispar pădurile României!

Această afirmaţie, de o gravitate extremă, nu alarmează pe nimeni, deşi consecinţele, de proporţii incalculabile, au început deja să se vadă: inundaţii cum n-au mai fost vreodată în România, modificări climatice extreme, alunecări de terenuri.

România este singura ţară din Europa, în care asistăm la un proces de deşertizare, iar costurile acestor fenomene sunt uriaşe.

Dispariţia pădurilor este o problemă care ne priveşte pe toţi, în mod direct, pădurile sunt aerul pe care-l respirăm şi apa pe care o bem, dincolo de interesul economic pe care îl reprezintă lemnul.

Puterea, care s-a instalat acum un an în România, n-a suflat o vorbă despre ceea ce va face pentru mediu, semn că nu înţelege nimic din marea luptă care se va duce pe întreaga planetă pe plan ecologic, pentru a salva ce se mai poate, dar a promis o luptă împotriva corupţiei, a jafului, a celor care au făcut averi colosale, în mod necinstit, jefuind averea cea mai de preţ pe care o avea ţara noastră: pădurea.

Clasa politică este şi ea acuzată de implicare, în mod interesat, de jefuirea pădurilor, zeci de mii de hectare au fost culcate la pământ pentru a ridica pe lista celor mai bogaţi români, diverşi politicieni aflaţi pentru o vreme la putere.

Au trecut 16 ani şi numele lor încă nu ne sunt cunoscute.

Ar fi de aşteptat ca, în baza luptei împotriva corupţiei, promisă, să fie stabilită răspunderea pentru distrugerea fondului forestier.

În timpul vacanţei parlamentare, în drumurile pe care le-am făcut prin judeţul Maramureş, şi în alte judeţe din Transilvania, din discuţiile cu cetăţenii, din multiplele semnale apărute în presă, am văzut cum pădurea continuă să fie tăiată zi şi noapte, peste tot, din Maramureş în Harghita şi Covasna, în Apuseni, şi în Moldova. Se taie chiar şi copaci bătrâni de sute de ani, care ar trebui să fie monumente ale naturii (Buzău), şi care, în orice ţară a lumii civilizate, ar fi protejaţi.

Riscăm ca, peste un an, atunci când România va trebui totuşi să se supună unei noi ordini "europene", să nu mai fie nimic de salvat.

În ultimul an, putem spune că în domeniul conservării naturii, în mod special al pădurilor din România, nu s-a făcut nimic. Pădurile se taie în continuare, ca şi în timpul guvernărilor anterioare, fără nici o regulă, fără nici un control.

Zilele acestea asistăm la cea de-a treia etapă de restituire a pădurilor către deţinătorii privaţi. Nu este nimic rău în a da înapoi oamenilor ce este al lor, dar, trebuie ţinut cont de faptul că pădurea, în toate ţările, constituie avuţie strategică şi este un bun de interes naţional.

Noii proprietari de pădure uită că refacerea pădurilor tăiate durează zeci de ani şi, din dorinţa de a scoate bani din propriile păduri, trec, în mod iresponsabil, la defrişarea lor. Ocoalele silvice private sunt subdimensionate şi fără dotare, astfel fenomenul nu poate fi stăpânit. Această problemă scapă de sub controlul statului.

Este bine de ştiut că de acum înainte numai o treime din pădurile României vor fi administrate de Romsilva, iar restul, de circa. 4 mil. ha. vor fi administrate privat. Absenţa mecanismului de control înseamnă perpetuarea jafului.

O mare parte a populaţiei, de bună credinţă, conştientizează că devastarea pădurilor este şi problema lor, şi aşteaptă o schimbare de atitudine la nivel decizional.

Legile ce au fost elaborate în domeniul mediului sunt cu scăpări grave, unele nu întâmplătoare şi trebuie revizuite de urgenţă.

Suntem pe ultimul loc în Europa la împăduriri, ceea ce înseamnă că în 10 ani nu s-a mai plantat nimic. La nivelul ministerului nu există date statistice cu tăieri ce au fost făcute legal sau ilegal pentru a stabili cât trebuie replantat.

Ce-i de făcut pentru a salva pădurea? Propun un Program Naţional Prioritar pentru Protecţia Mediului, acţiune ce trebuie tratată interdisciplinar, astfel încât să conţină măsuri pentru protecţia pădurilor, asociate cu protejarea terenurilor şi a localităţilor de inundaţii, fără a neglija lupta împotriva secetei, prin refacerea sistemului de irigaţii, distrus şi el în mod iresponsabil după 1990.

Programul trebuie finanţat de la buget şi cu fonduri comunitare atrase, stabilindu-se şi responsabilităţile ce revin autorităţilor administrative publice, ca şi a tuturor celor ce au atribuţii specifice în domeniu (Ocoale silvice, Garda de mediu, agenţi economici, poliţie, pompieri etc.)

Este necesară şi sensibilizarea populaţiei, care adesea se comportă în mod criminal cu natura înconjurătoare, de aceea se impune o implicare fermă a şcolii, a organizaţiilor nonguvernamentale, a presei, a radioului şi a televiziunii, care pot trage un semnal de alarmă.

Consider necesar ca Programul să aibă girul Academiei, să fie supus dezbaterii publice şi în final aprobării Parlamentului.

Adresez rugămintea Executivului şi dumneavoastră, în calitate de deputaţi în Parlamentul României, indiferent de culoarea politică, să ne solidarizăm pentru salvarea pădurilor noastre.

Respectând pădurea, ne respectăm pe noi înşine.

Fără pădure, noi nu suntem nimic!