Minodora Cliveti
Minodora Cliveti

Sittings of the Chamber of Deputies of May 22, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.75/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 22, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.46 Minodora Cliveti - declaraţie politică: "Despre democraţie şi alţi demoni".  

 

Doamna Minodora Cliveti:

"Despre democraţie şi alţi demoni"

Democraţia s-a născut şi a ajuns la apogeu în Atena: puterea poporului, reală, înseamnă, practic, realizarea unui cadru social în care poporul îşi exprimă voinţa respectând legile.

Esenţa democraţiei şi cheia succesului ei era recunoaşterea şi respectarea primordialităţii legii.

Când Socrate a fost condamnat să bea cupa de cucută a fost pentru că judecătorii lui, atenienii, au decis că marele gânditor atenta la ordinea de drept. Socrate s-a apărat explicând că el nu a făcut altceva decât să încerce să modeleze personalitatea discipolilor săi spre binele spiritului atenian, dar a fost în zadar.

Principiul pe care românii l-au formulat mai târziu drept "dura lex sed lex" funcţiona şi la Atena.

Socrate a băut cucuta, deşi discipolii i-au propus să-l ajute să fugă. Şi argumentul lui a fost: Atena, pe care eu am criticat-o, m-a condamnat. Dacă am ales să trăiesc în ea, trebuie să-i respect legile. Pot să nu fiu de acord cu ele sau cu unele dintre ele, dar trebuie să le respect. Sunt cetăţean, mă bucur de foloasele democraţiei, accept decizia statului pe teritoriul căruia democraţia funcţionează.

Socrate a fost, într-un fel, un martir al democraţiei. A murit respectând legea care îl condamna la moarte.

Soluţie năucitoare, nu-i aşa, pentru un român din România de azi! Ţara în care legea nu mai este respectată, instituţiile statului sunt în bloc contestate, negate, considerate inutile, producătoare de cheltuieli, democraţia este considerată o vorbă goală şi alungată din viaţa românilor!

Ţara în care constituţia poate fi încălcată de către preşedinte, ţara în care Curtea Constituţională apreciază că un preşedinte poate încălca, dacă nu o face într-o manieră "gravă", legea fundamentală, ţara în care parlamentarii care aplică prevederile constituţiei sunt blamaţi şi ameninţaţi cu tragerea în ţeapă!

Parlamentul şi-a făcut datoria atrăgând atenţia cetăţenilor asupra acestor fapte: este vina lui, a Parlamentului, că n-a ştiut să se facă înţeles de oameni. Dar nimic nu îl scuză dacă nu va continua să vegheze la respectarea legilor de către toţi cetăţenii, inclusiv de capul statului.

Trebuie să rămânem atenţi pentru că poporul nu trebuie să uite ceea ce el însuşi a spus: "peştele de la cap se strică"!