Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.23/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.46 | Iulian-Gabriel Bîrsan - declaraţie politică intitulată "Inchiziţia constituţională"; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică intitulată "Inchiziţia constituţională" Amputarea CNSAS, la ordinele unui turnător al Securităţii, arată cât de mult avem nevoie de o lege a lustraţiei în România. Dacă ar fi existat aşa ceva, cu siguranţă că actuala Curte Constituţională nu ar mai fi fost privită drept un cuib de securişti, promovaţi pe criterii politice. Probabil că nici decizia imorală cu privire la CNSAS nu ar fi transmis cetăţenilor acel sentiment de mânie şi instabilitate. Mulţi colegi îmi spun că e bine şi aşa... Că e suficientă consultarea dosarelor proprii de către toată lumea şi că verdictele de poliţie politică oricum nu curăţau clasa politică. Ne-am putea da seama şi singuri de moralitatea unor persoane publice şi am putea să acţionăm în cunoştinţă de cauză şi fără o lege a lustraţiei. Problema este că simpla deconspirare a torţionarilor securităţii, reciclaţi de partide, instanţe de judecată, Parlament şi administraţie, nu îi va face pe aceştia incompatibili cu funcţiile pe care le deţin. Nu îi va lua nimeni de guler să le spună, pe româneşte, "Afară cu turnătorii, care aduc înapoi comunismul!" Aşadar, cu toate verdictele primite de la CNSAS, nimeni nu va putea interzice unor personaje precum Dan Voiculescu şi Rodica Stănoiu să mai candideze pentru vreo funcţie publică. Şi niciun judecător turnător nu va primi piedici în accederea la un post, mai sus, poate chiar la Curtea Constituţională. De acum, orice comentariu şi orice contestaţie pot fi privite ca un act de invidie, din moment ce toţi "strigoii" comunismului se bucură că toate sentinţele de condamnare la anonimat sunt nule... Aşa cum am mai spus, e adevărat că putem judeca şi singuri dacă aceste persoane trebuie susţinute şi aprobate. Dar dacă nu toată lumea se va opri doar aici? Ce se va întâmpla dacă unii justiţiabili, nemulţumiţi de o decizie primită, o să-i arunce judecătorului sub nas sentinţa şi o să îi spună, într-o bună zi, că este imposibil să fie judecaţi, de un magistrat turnător la securitate? Ar mai avea oare sistemul aceeaşi credibilitate? Nu ar fi o curiozitate ca într-o zi chiar şi unele decizii ale Curţii Constituţionale să declanşeze revolte, din moment ce credibilitatea celor care emit astfel de sentinţe este îndoielnică. Fără lustraţie va fi imposibil ca o instituţie precum Curtea Constituţională să funcţioneze corect şi moral cu: Ioan Vida, lector la "Ştefan Gheorghiu"; Petre Ninosu, absolvent al Şcolii de la Băneasa; Aspasia Cojocaru, colaborator al Securităţii, şi Acsinte Gaspar, şeful sectorului juridic al Consiliului de Stat care pregătea decretele lui Ceauşescu. Aceşti stimaţi judecători nu şi-au uitat rădăcinile şi au acţionat în unele cazuri ca o frână în aplicarea unor măsuri de reformă, adecvate societăţii. Cel mai relevant exemplu este chiar blocarea judecării dosarului de corupţie al domnului Adrian Năstase, pentru că fostul premier nu are acelaşi statut cu orice muritor de rând. Şi aceasta a fost, de altfel, o sentinţă tot atât de constituţională precum distrugerea CNSAS. |



