Florin Iordache
Florin Iordache

Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.77/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.46 Florin Iordache - declaraţie politică "cu privire la necesitatea reparării unui prejudiciu produs prin omisiunea personalului aeronautic care s-a pensionat din aviaţia militară";

 

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică cu privire la necesitatea reparării unui prejudiciu produs prin omisiune personalului aeronautic care s-a pensionat din aviaţia militară

Prin prezenta declaraţie politică doresc să aduc în atenţie tuturor partidelor politice existenţa categoriei de personal aeronautic din aviaţia militară care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu deosebit faţă de celelalte categorii de personal şi care până în prezent a fost neglijat de factorii politici, atât din Parlament, cât şi din Guvern, în ceea ce priveşte reglementarea elementelor ce se iau în calcul la stabilirea pensiei.

Mediul în care personalul aeronautic din aviaţia militară îşi desfăşoară activitatea este un spaţiu fizic extrem de complex. Pregătirea profesională de excepţie şi capacitatea de concentrare deosebită constituie elemente esenţiale în luarea deciziilor rapide şi ireversibile în asigurarea şi desfăşurarea zborului în deplină siguranţă.

Pregătirea pentru zbor şi activitatea propriu-zisă de zbor determină o uzură prematură a personalului aeronautic şi se manifestă prin modificări ale structurii şi funcţiilor organismului, ce reduce în mod semnificativ durata de viaţă. Studiile medicale şi socio-profesionale au relevat că anumite profesii din aviaţia militară, cum este cea de piloţi şi paraşutişti, se situează pe primul loc în ceea ce priveşte factorii de stres excesiv şi risc ridicat de îmbolnăvire. Condiţiile speciale de muncă existente pe aerodrom în care îşi desfăşoară activitatea personalul aeronautic, într-un mediu cu zgomot intens şi de lungă durată, cu un nivel crescut al radiaţiilor, cu suprasolicitări psihice şi nervoase, la temperaturi ridicate vara sau deosebit de scăzute pe timpul iernii accelerează procesul de îmbătrânire biologică, reduce capacitatea de efort, provoacă modificări ale organului auditiv, la nivelul coloanei vertebrale şi al altor organe. Programul variat, ziua şi noaptea, în care se desfăşoară activitatea generează consecinţe nu doar de ordin biologic şi medical, ci are implicaţii şi asupra vieţii sociale şi de familie a persoanei în cauză.

Sunt cutremurătoare statisticile referitoare la îmbolnăvirile foarte grave cu evoluţii rapide şi decese la vârste tinere ale personalului aeronautic din cadrul aviaţiei militare. Pe lângă uzura prematură a personalului aeronautic, a crescut îngrijorător rata de mortalitate atât în perioada de activitate, cât mai ales după ieşirea la pensie.

Legea nr.138/1999 la art.21 a prevăzut că "pentru condiţii de muncă speciale în care îşi desfăşoară activitatea, personalul aeronautic din aviaţia militară beneficiază şi de alte drepturi băneşti, sub formă de prime, prevăzute în Anexa 3".

Anexa 3 - "Prime care se acordă personalului aeronautic din aviaţia militară" - la punctul IV precizează că "primele acordate personalului aeronautic miliar se iau în calcul la stabilirea pensiei militare de stat".

Dar aceste prevederi ale Legii nr.138/1999 nu au fost aplicate în cadrul legislaţiei care stabileşte elementele ce se iau în calcul la stabilirea pensiei acestei categorii de personal, deşi primele şi sporurile au avut caracter permanent şi au făcut parte din solda lunară brută pentru care s-au plătit contribuţii la CAS. Mai mult, legea a fost modificată prin O.G. nr.15/2007, care a devenit Legea nr.203/2007 şi a anulat tocmai aceste precizări care nu au fost respectate şi aplicate niciodată, căutându-se uniformizarea pensiilor militare.

Cu toate că şi Legea nr.164/2001 prevede la art.21 alin.(1) că "baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută", la calculul pensiei nu sunt incluse în solda lunară brută toate elementele care o compuneau, conform definiţiei date la art.9 alin.a) din Legea nr.80/1995 - "solda lunară compusă din solda de grad, solda de funcţie, gradaţii şi indemnizaţii, precum şi prime, premii, sporuri şi alte drepturi băneşti" - şi pentru care s-au plătit asigurări sociale şi impozit.

Situaţia a devenit şi mai ciudată odată cu apariţia O.U.G. nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public. Personalului civil care a lucrat în armată, la stabilirea pensiei în cadrul sistemului public de pensii, potrivit anexei "Sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare" care se utilizează la calculul pensiei, conform pct.II (6), IV şi V, li se iau în calcul indemnizaţiile şi alte sporuri cu caracter permanent acordate de către ministerele de resort "evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale". Astfel, orice situaţie care exclude militarii de la aceste plăţi, în raport cu personalul civil lucrativ în Ministerul Apărării, devine ridicolă.

De asemenea, prin neacordarea acestor drepturi se creează o nedreptate şi discriminare între personalul aeronautic care a făcut serviciul în aviaţia militară şi cel din aviaţia civilă, deoarece acestora din urmă, prin Legea nr.223/2007, li se iau în baza de calcul a pensiei şi primele şi sporurile specifice aviaţiei.

Principiile generale prevăzute în Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii sunt aplicabile şi pensionarilor militari conform art.1 alin.(2) din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, în sensul că, pentru obligaţia plăţii contribuţiei din salariu plătite la asigurări sociale, urmează a se primi drepturi corelative, sub forma unui anumit procent care se adaugă la pensie.

În concluzie, pentru repararea acestor nedreptăţi aduse personalului aeronautic pensionat din aviaţia militară este necesară corelarea art.9 alin.a) din Legea 80/1995 cu art.21 alin.(1) din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat şi respectarea Anexei 3 punctul IV din Legea nr.138/1999 nemodificată.