Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.78/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.45 | George Ionescu - intervenţie având tema "Ziua Mondială a Mediului"; | ![]() |
||
|
"Ziua Mondială a Mediului" În mai bine de 100 de ţări, pe data de 5 iunie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Mediului. Ziua Mondială a Mediului a fost instituită în 1972, când la Stockholm, cu ocazia Conferinţei pentru Sănătate Umană organizată sub egida Naţiunilor Unite, Adunarea Generală a stabilit că ar trebui încurajate acţiunile pentru protejarea mediului înconjurător. Aceasta reprezintă un element important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite (UNEP). Fiind o sărbătoare a tuturor cetăţenilor, această zi se sărbătoreşte în ziua de 5 iunie a fiecărui an şi constituie un prilej pentru instituţiile guvernamentale, administraţiile locale, asociaţiile de tineri, organizaţiile nonguvernamentale de a se mobiliza prin manifestări comune, menite să atragă atenţia asupra necesităţii protejării factorilor de mediu. Manifestările dedicate Zilei Mondiale a Mediului se înscriu în efortul comun de transmitere către generaţiile viitoare a unui mediu curat şi sănătos, cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică şi socială. În multe ţări, acest eveniment e utilizat pentru a atrage atenţia politicienilor şi populaţiei la problemele de mediu existente pe plan local, naţional şi regional. Astfel, se reaminteşte anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se manifestă grija pentru patrimoniul natural. Fenomenele meteorologice extreme se multiplică. Schimbarea continuă a climei se vede cel mai bine în zonele polare: zone îngheţate de secole se topesc mai repede decât a fost anticipat, afectând atât oamenii din regiune, cât şi animalele a căror habitat este ameninţat. Toate regiunile planetei sunt interconectate. Polii afectează clima de pe întreg globul. Încetinirea schimbărilor climatice este realizabilă prin implicarea a cât mai multor persoane în lupta împotriva schimbărilor climei la nivel global. Cu toţii am conştientizat faptul că natura nu este o infrastructură inertă, pe care omul o poate manevra după bunul lui plac, iar interdependenţa dintre om şi natură este mai strânsă decât s-a crezut. Omul face parte din sistemul ambiental, ca element al unui întreg. Astfel, toţi suntem conştienţi că un mediu ambiant bolnav ne îmbolnăveşte trupul, viaţa noastră. Omul este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei. Spaţiile verzi din oraşe, grădinile şi parcurile sunt adevărate refugii pentru mulţi dintre noi. Ceea ce facem în direcţia protejării acestora facem, în primul rând, pentru noi, pentru sănătatea noastră şi a generaţiilor care ne vor urma. Fiecare dintre noi putem ajuta. Cum? E simplu: putem merge pe jos, cu bicicleta, cu rolele sau mijloacele de transport în comun, în locul autoturismului propriu, putem recicla ceea ce se poate recicla (hârtia, metalul, plasticul, sticla, bateriile), putem planta un copac, putem economisi hârtia. Şi poate cel mai important e să ne învăţăm copiii despre natură şi felul în care o putem proteja. Marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezintă un bine-venit semnal asupra necesităţii de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare. |



