Parliamentary debates

Domnul Costică Macaleţi:

"120 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu"

Declaraţia mea politică de azi se refera la comemorarea a 120 de ani de când poetul nepereche al neamului românesc şi valoare de necontestat a literaturii universale a trecut la cele veşnice. Anul 2009 a fost declarat de eminescologi "Anul Eminescu" şi despre poet s-au scris milioane de pagini. Creaţia lui demult a devenit Evanghelia spirituală a neamului nostru, un simbol al culturii şi spiritualităţii noastre şi un mare reper pentru toţi românii şi astăzi avem nevoie de istoricul, publicistul şi poetul Mihai Eminescu mai mult ca altădată.

Mihai Eminescu, născut Mihail Eminovici, a venit pe lume la 15 ianuarie 1850, la Ipoteşti, ţinutul Botoşanilor, si s-a stins pe 15 iunie 1889, la Bucureşti. A fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, fiind supranumit şi "Luceafărul poeziei româneşti". Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la "Timpul", ziarul oficial al Partidului Conservator.

A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. In data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie, Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Eminescu afirmă un nou ideal poetic, aşezând ceea ce a fost înaintea lui la locul cuvenit, prin caracterizări şi metafore percutante, care s-au înscris în istoria literaturii române, dar, mai ales, despărţindu-se de generaţia lui, cea pe care o numeşte, printr-o invocaţie retorică, a "epigonilor". Şi el crescuse în epoca dominată de Alecsandri, unii poeţi ai acestei generaţii punându-şi o pecete trecătoare asupra liricii lui de extremă tinereţe, începută în 1866 cu elogiul adus dascălului său Aron Pumnul.

Dar acum, în 1870, după patru ani de fructuoase căutări, Eminescu trece pe tărâmul marii poezii. Eminescu reuşeşte un adevărat miracol: să creeze poezia românească modernă, conferindu-I, din punct de vedere al gândirii şi al expresiei, dimensiuni necunoscute înaintea lui şi, în acelaşi timp, într-o deplină osmoză, să creeze modelul publicisticii care dezbătea probleme fundamentale ale societăţii româneşti, considerată într-o organicitate istorică, pe care o vedea dispreţuită şi călcată în picioare de cei care nu erau călăuziţi decât de patima de înavuţire, de târguiala profitabilă, de lipsa oricăror principii.

Cred că, în această criză majoră cu care ne confruntăm şi în această lumină, avem nevoie de Eminescu, avem nevoie de valoare autentică, avem nevoie de români!