Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 8, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.105/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 8, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 8, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.46 | Ciprian Minodor Dobre - consideraţii pe marginea alegerilor prezidenţiale; | ![]() |
||
|
Ne apropiem cu paşi repezi de alegerile prezidenţiale. Ne convine sau nu ne convine, ne place sau nu ne place, la finele lunii noiembrie, românii îşi vor alege din nou Preşedintele. Indiferent cine va fi alesul, indiferent cine va câştiga alegerile, important este ca acest câştig să însemne un plus major, substanţial, de încredere a alegătorilor în Preşedintele ales al României. Din punctul meu de vedere, este limpede că noi toţi, cei care avem datoria de a da ţării legi drepte, avem acum obligaţia de a nu mai judeca prin prisma interesului partizan alegerile care se apropie. Nu avem dreptul, nu avem justificarea să mai aruncăm vreo umbră de îndoială sau neîncredere în persoana celui care va fi ales în toamnă ca Preşedinte al României. O voi spune direct şi fără ocolişuri. Dacă prin noua lege care va reglementa alegerea Preşedintelui, vom permite ca sămânţa îndoielii şi a neîncrederii să încolţească în inimile românilor, înseamnă că noi toţi, care azi formăm Parlamentul României, am eşuat lamentabil. Dacă, de pildă, prin această nouă lege, vom da voie turismului electoral să funcţioneze nestingherit, admiţând existenţa listelor suplimentare, atunci înseamnă că vom comite un atentat direct la legitimitatea viitorului Preşedinte al României. De fapt, vom comite direct un atentat la legitimitatea democraţiei. Nu vorbesc aici şi acum în calitate de liberal. Încerc, pe cât posibil, să nu dramatizez şi mai ales, să nu devin patetic. Vorbesc în calitate de om care merge pe stradă şi discută cu alţi oameni. Românii nu mai au azi încredere în clasa politică şi nu este vina lor. Românii nu văd nicăieri luminiţa de la capătul tunelului şi, iarăşi, nu este vina lor. Este, în mare măsură, vina noastră, a politicienilor. Nu acuz pe nimeni, dar, dacă vom repeta isprava de la europarlamentare, înseamnă că vom confirma şi justifica neîncrederea alegătorilor în noi, politicienii. Consecinţa este că această criză de neîncredere va deveni una patologică şi poate ireversibilă. Nu trebuie să fii liberal, social-democrat sau democrat liberal ca să înţelegi că alegerile din această toamnă trebuie să intre în istorie, ca să zic aşa, drept un model de corectitudine al unui exerciţiu democratic, începutul unei noi abordări a problemelor care frământă naţiunea şi societatea românească. Oameni buni, alegerile din această toamnă trebuie să fie corecte, fără cusur, fără umbră de îndoială, lipsite practic de orice echivoc care ar arunca în derizoriu toate eforturile noastre. Viitorul Preşedinte, indiferent cine va fi el, indiferent cum se va numi el, trebuie să fie ales în modul cel mai corect cu putinţă. Prin urmare, cu toate riscurile de rigoare, turismul electoral trebuie să înceteze. Trebuie eliminate orice ambiguităţi din conţinutul legii, iar legea să fie, procedural şi în conţinut, fără cusur. Repet: dacă nu vom face acest lucru, acum, după 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, românii vor avea sentimentul ireversibil al inutilităţii democraţiei. De aceea, fac apel la dumneavoastră, nu în calitate de parlamentari, nu în calitate de oameni politici, ci în calitate de oameni pur şi simplu: să dăm o lege electorală corectă, care să elimine orice posibilitate de fraudare a alegerilor, care să scoată din circuit turismul electoral pentru totdeauna. Altminteri, refuz să mă gândesc la consecinţe. Pentru că nimeni şi nimic nu ne va justifica în ochii oamenilor după o astfel de eroare. Neîncrederea care va plana asupra tuturor actelor noastre de acum înainte, dar mai ales asupra a tot ceea ce înseamnă instituţie democratică în România, nu va mai dispărea poate mulţi ani de acum înainte, iar copiii noştri vor avea toate motivele să nu ne ierte. |



