Parliamentary debates

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Declaraţie politică intitulată "Parlamentul unicameral!"

mesajul meu doreşte să sublinieze două realităţi cu care statul şi societatea românească se confruntă: o realitate preocupată atât de analiza tehnică şi critică a modelului parlamentar bicameral şi o alta care surprinde transformarea rapidă a societăţii româneşti şi incompetenţa actualei paradigme decizionale de a genera răspunsuri imediate noilor provocări.

Decizia regimului democratic incipient de a opta pentru paradigma Parlamentului bicameral nu a reprezentat niciodată un demers menit să reflecte valorile şi normele organizaţionale ale societăţii româneşti, ci mai degrabă s-a urmărit impactul psihologic care să consolideze noua cultură politică. Astfel, în procesul de reconstrucţie instituţională, bicameralismul a fost perceput ca un schelet mai adecvat decât unicameralismul, primul model fiind o formă mai stridentă pentru implementarea noilor valori democratice. Prin decizia optării în favoarea modelul bicameral, care implicit manifestă principiul democratic de control, limitare şi deconcentrare a autorităţii pentru fiecare cameră, s-a vrut, de fapt, adoptarea unei forme complet opuse Parlamentului monocameral al regimului comunist, legislativ care deţinea puteri şi autorităţi nelimitate.

Concluzionând această observaţie, putem spune că adoptarea Parlamentului bicameral în dauna celui monocameral a fost mai degrabă o opţiune pe termen scurt luată într-un context sensibil şi special, decât una legitimizată de realitatea empirică a societăţii româneşti.

De asemenea, alegerea instituţională este o dimensiune determinantă în procesul de tranziţie şi consolidare a democraţiei, iar reformularea arhitecturii parlamentare reprezintă una dintre cele mai importante reglementări aduse în sprijinul reconstrucţiei modernităţii din România. Trecerea de la experienţa limitată în calitate şi cu o slabă eficienţă, a bicameralismului, la o formă mult mai reprezentativă a societăţii româneşti, prin adoptarea unicameralismului, este un pas înainte pe care România trebuie să şi-l asume. Această politică vine să reglementeze lacunele procesului de luare a deciziilor din cadrul Parlamentului bicameral, simetric din punct de vedere al autorităţii, cu reflexe diminuate şi care, prin consolidarea valorilor democratice, şi-a sfârşit mandatul, expirându-i termenul de garanţie. Mai mult decât atât, trecerea la Parlamentul unicameral este legitimizată şi de câteva aspecte importante şi obiective: aderarea la Uniunea Europeană, transformarea societăţii româneşti şi nivelul mare de omogenitate culturală a societăţii.

Mai precis, România a predat de bunăvoie anumite prerogative, odată cu integrarea în Uniunea Europeană, şi o serie de politici care până la momentul integrării erau dezbătute pe plan intern, acum sunt supuse dezbaterii în cadrul Parlamentului European. Această situaţie amplifică indirect dilema numărului de portofolii din Parlamentul unei societăţi suprareprezentate, o discuţie la fel de relevantă ca şi aceasta.

Ca răspuns asupra acestor realităţi, cadrul legislativ actual s-a dovedit de nenumărate ori a fi depăşit de dinamismul schimbărilor şi al provocărilor generate de multitudinea contextelor noi, tipice unei epoci postmoderne. Pe de altă parte, un sistem eficient în elaborarea de decizii şi un potenţial ridicat de schimbare al politicilor, denotă şi un nivel înalt al calităţii Parlamentului, virtuţi şi statut pe care forma unicamerală le valorifică.

Sistemul bicameral nu îşi găseşte justificarea într-un stat unitar, ba, mai mult, se dovedeşte a fi un inhibitor al procesului decizional, într-o perioadă de instabilitate politică şi economică. Această constatare, corelată cu studiile sociologice care susţin realitatea transformărilor societăţii şi a nevoilor umane, confirmă faptul că România se pliază mult mai bine pe un model legislativ unicameral, reprezentativ, eficient, modern şi performant.