Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.14/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.45 | Neculai Răţoi - declaraţie politică cu un titlu de actualitate: "România sub nămeţi"; | ![]() |
||
|
"România sub nămeţi" Astăzi aş fi vrut să vă vorbesc despre situaţia deosebită a unui cetăţean din colegiul pe care îl reprezint dar, din păcate, ineficienţa guvernanţilor şi reaua voinţă dau naştere unor teme care nu pot fi trecute cu vederea. În permanenţă, anumite lucruri, fapte sau decizii provoacă dificultăţi românilor, iar România este astăzi paralizată din cauza ninsorii. Drumuri închise, oameni blocaţi de ore şi chiar zeci de ore în câmp, tone de zăpadă care îngroapă maşinile parcate pe marginea drumului. În vremea aceasta, ambulanţele nu pot ajunge la bolnavi, iar pompierii nu pot interveni la timp în situaţii de urgenţă, situaţii în care sunt periclitate vieţi. Dar ce fac autorităţile pentru a soluţiona aceste probleme? Ca întotdeauna, autorităţile române sunt depăşite de situaţie. Asta deşi au avut aproape un an să se pregătească de la iarna trecută şi deşi au fost înştiinţate din timp asupra evoluţiei vremii şi a inevitabilelor ninsori. În timp ce premierul somează public autorităţile să ia măsuri apărând la jurnalele de ştiri, lucrurile rămân în aceeaşi stare jalnică pe care o putem observa cu toţii. Firmele care au semnat contracte de deszăpezire cu statul câştigă în continuare la fel de bine, în timp ce românii îşi fac curăţenie în faţa blocului sau a casei, curăţând trotuarul cu lopeţi sau alte mijloace pe care le au la îndemână. Suntem martori la nenumărate exerciţii de imagine, dar nu şi martorii unor acţiuni care să restabilească ordinea. Oamenii sunt cei care plătesc din orice unghi am privi problema: plătesc taxe, pierd timp pentru a face ceea ce administraţia trebuie să facă, ajung în spitale accidentaţi din cauză că efectiv nu au condiţiile necesare pentru a se deplasa, iar, mai rău, unii plătesc cu preţul vieţii. De la ultima ninsoare şi până la cea de acum 2 zile a trecut aproape o săptămână. O săptămână în care zăpada transformată în munţi de gheaţă a stat pe trotuare şi pe străzi. Un mesaj de bun simţ este cel că nu acolo este locul ei, domnilor din administraţie! Această zăpadă care, conform Gărzii de Mediu, este extrem de toxică trebuie scoasă în afara oraşelor. Încetaţi odată cu bătaia de joc şi acţionaţi şi pentru interesele cetăţenilor, nu doar pentru ale dumneavoastră! Nu aş dori să continui, deşi ar mai fi încă multe alte lucruri de spus. Aş vrea totuşi ca cei vizaţi să reacţioneze, pentru că vorbesc în calitate de reprezentant al oamenilor care m-au ales. Iar o întrebare pentru aceeaşi domni este: cum în alte ţări civilizaţia este posibilă, în timp ce în România doar natura şi bunul Dumnezeu ne mai pot ajuta? |



