Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.38/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.46 | Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică intitulată "SOS, românii din Serbia au nevoie de ajutor!"; | ![]() |
||
|
"SOS, românii din Serbia au nevoie de ajutor!" În ultimii ani, s-a vorbit mai des despre diaspora. Din păcate însă, toată lumea şi-a concentrat atenţia asupra comunităţilor româneşti din Occident, mai ales din Italia şi Spania, uitând în acest timp de românii care trăiesc în ţările vecine nouă. Aici, comunităţile româneşti, nesusţinute de ţara-mamă, se degradează numeric, îşi pierd valorile şi sfârşesc prin a fi asimilate. Este şi cazul românilor din Ungaria, şi a celor din Ucraina, dar şi a celor din Serbia. Mă adresez dumneavoastră astăzi din dorinţa de a vă face cunoscute problemele şi nevoile comunităţii româneşti din Serbia. Săptămâna trecută am iniţiat o întâlnirile între factorii politici locali din colegiul parlamentar pe care îl reprezint (Colegiul nr.10 Timiş) şi factorii politici sârbi din regiunea Vrsac a Banatului Sârbesc. Pot spune, deci, că vorbesc în cunoştinţă de cauză despre comunitatea românească pe care am găsit-o puţin tristă, dar nu lipsită de speranţă. Spun că am găsit-o puţin tristă din cauza faptului că minoritatea română nu este tratată în ţara vecină la sud-est la fel cum este tratată minoritatea sârbă în România. Şi vina, în mare parte, ne aparţine. Statul sârb le permite, cel puţin la nivel de discurs, românilor să-şi păstreze limba, obiceiurile şi chiar identitatea religioasă. Asemenea drepturi sunt însă de obicei pasive. Rolul încurajării comunităţii româneşti din Serbia să se dezvolte şi să se afirme îi revine statului român, nu sârbilor. Din păcate însă, România şi-a uitat obligaţiile faţă de aceşti fii ai săi care, la o aruncătură de băţ de graniţa de Vest, se simt din ce în ce mai departe de ţara lor de obârşie. Un demers lăudabil este acordarea de burse românilor din Serbia. Este însă mult prea puţin faţă de ce ar trebui să facă România şi de ceea ce poate să facă. Cred că statul român este obligat să găsească soluţii menite să consolideze identitatea romanească. Acolo unde statul sârb se achită oficial de datoriile faţă de minoritatea etnică românească, este datoria statului român să intervină şi să sprijine acei oameni care poartă numele de români. Fără a aduce atingere bunelor relaţii diplomatice cu Serbia, mai ales că sunt preşedintele Grupului de prietenie România-Serbia, mă simt obligat să cer un sprijin (moral şi financiar) crescut pentru comunitatea românească, mai ales cea din apropierea graniţei, mai omogenă şi încă destul de consistentă. Numărul românilor din Banatul Sârbesc a scăzut dramatic în ultimele 2 decenii. Din 65.000 de români în 1980, au rămas numai 30.000 în prezent. Mulţi au emigrat în Occident, însă cei mai mulţi români au fost asimilaţi etnic, fenomen pe care statul român este dator să-l combată. Numai în regiunea Vrsac trăiesc peste 8.000 de români şi foarte puţini dintre ei simt că România face ceva pentru ei. Trebuie să gândim cum le putem oferi sprijin pentru atragerea unor fonduri europene în zonă, cum putem să reabilităm bisericile româneşti din Serbia şi ce programe culturale putem derula acolo. Cer, de la tribuna Parlamentului, ca Departamentul pentru relaţia cu românii de pretutindeni să se aplece mai mult asupra problemelor comunităţii româneşti din Serbia. E vorba de susţinere financiară. Trebuie, evident, să ne asigurăm că aceşti bani ajung acolo unde trebuie şi sunt folosiţi în scopul în care sunt daţi. Sunt convins că integrarea Serbiei în Uniunea Europeană, demers pe care România îl încurajează şi-l sprijină, va rezolva multe din problemele românilor din Banatul Sârbesc. Nu putem însă să aşteptăm acest moment cu braţele încrucişate, ca asta să se întâmple. De aceea, consider că întâlnirea de săptămâna trecută de la Vârşeţ este un prim pas spre normalitate. I-am pus faţă în faţă pe o parte a primarilor din Timişcu, primarii din regiunea Vrsac. I-am informat despre posibilitatea de a porni proiecte transfrontaliere care să fie finanţate din Fondul IPA de preaderare a Serbiei la UE. Nu pot însă să fac totul de unul singur. De aceea, îi invit pe toţi cei care doresc binele comunităţile româneşti din ţările vecine să mi se alăture. Este loc pentru toată lumea, Putere şi Opoziţie, deopotrivă, pentru că românitatea nu este numai aici, în Italia sau Spania. |



