Parliamentary debates

Domnul Ion Dumitru:

"Stabilitatea sistemului de producţie în agricultură"

Un sistem de producţie agricolă reprezintă un sistem ecologic, deviat antropic de la natură spre "interesele umane": aceasta înseamnă că legile de funcţionare ale sistemului antropic sunt altele decât cele ale sistemului natural.

Deosebirea esenţială constă în aceea că ecosistemele agricole, pentru a putea produce, au nevoie de o cantitate mult mai mare de energie decât cele naturale, care se mulţumesc, de fapt, numai cu energie naturală.

În ecosistemele agricole fotosintetice, cunoscute sub denumirea de "cultură mare", volumul de energie convenţională necesară pentru funcţionarea bună a acestora reprezintă 5% din valoarea energetică a producţiei utile ce se obţine.

România alocă, în momentul de faţă, sub 2% din această valoare. În asemenea condiţii, în sistemele de producţie se întâmplă următoarele:

a) o puternică detehnologizare a agriculturii, care se traduce pentru spaţiul românesc printr-un deficit de tractoare şi combine.

b) o puternică degradare a solurilor, demineralizare plus scăderea în elemente nutritive, care conduc, implicit, la dereglarea accentuată a echilibrelor de tip biotop şi biologic, între sol şi plantele de pe el.

Aceste dezechilibre se datoresc lipsei îngrăşămintelor organice şi chimice, precum şi renunţării la asolamente cu plante fertilizante, fie fixatoare de azot (leguminoasele) fie creatoare de biomasă încorporabilă, necesară refacerii rezervelor de humus, în permanentă scădere.

Suntem obligaţi să constatăm că, în ultimii 20 de ani, valoarea energetică a input-urilor introduse în sistemul agricol este cu mult mai mică decât cantitatea de output-uri. Acest fenomen anormal conduce la dereglări atât de importante încât putem spune că stabilitatea sistemului este afectată pe termen foarte lung.

c) o devastatoare poluare verde şi brună, şi anume locul culturilor va fi preluat de buruieni (poluare verde), iar în cazul plantelor perene, bolile distrug totul - vezi plantaţiile de pe marile platforme pomicole, pomii căpătând o culoare brună. Repetarea mai mulţi ani a acestui fenomen conduce la dispariţia pomilor, adică la destabilizarea sistemului de producţie pomicolă şi de erodare a ecosistemului respectiv.

Pentru a evita asemenea catastrofe, sistemele agricole au nevoie de intervenţii antropice pentru protejarea lor.

d) nerespectarea fluxurilor tehnologice. Fiecare verigă tehnologică din agricultură este legată de un impuls energetic. Procesele de producţie din sistemele agricole, spre deosebire de cele naturale, sunt supuse, în permanenţă, unor fluxuri tehnologice.

România a fost, practic, scoasă în afara producătorilor agricoli, ea nemaiputând fi considerată o ţară "eminamente agrară", ci mai degrabă "eminamente importatoare de produse alimentare". Pentru cât timp şi cu ce bani ?

Destabilizarea sistemelor de producţie pe termen lung nu va duce oare în curând şi la "foame pe termen lung"? Se gândeşte cineva de la putere, astăzi, în România, la asemenea probleme?

Refacerea sistemelor locale de producţie devine, în opinia mea, prioritară, indiferent de costuri, iar această problemă ar trebui să înlocuiască dezorientarea Guvernului pe mormântul agriculturii româneşti. Altminteri, urmaşii noştri ne vor blestema pe vecie.