Parliamentary debates

Domnul Vasile Gherasim:

"Situaţia medicilor specialişti cu competenţă în medicina muncii fără contract cu casele de asigurări de sănătate"

Recent am fost pus în temă cu situaţia, cel puţin nefericită, a medicilor ce au ales să fie salariaţi ai întreprinderilor în defavoarea unui contract cu casele de asigurări de sănătate. Pregătirea profesională a acestei categorii de medici, specializaţi în medicina de întreprindere, este echivalentă cu 6 ani de facultate de medicină plus încă 4 ani de secundariat sau rezidenţiat. Din păcate însă, în prezent, întreaga categorie profesională a medicilor de întreprindere sunt puşi în situaţia bizară de a nu avea drept să practice meseria pentru care s-au pregătit timp de cel puţin 10 ani.

Începând cu anul 2002, o serie de măsuri guvernamentale, printre care ordinele Ministerului Sănătăţii cu numerele 875/2002, şi 933/2002 au împiedicat orice drept de practică medicală în această categorie. Spre exemplu, Ordinul 875/2002 al Ministrului Sănătăţii, care chiar la primul său articol prevede că medicii specialişti de medicină generală care îşi desfăşoară activitatea în întreprindere sunt obligaţi să parcurgă 200 de ore de pregătire teoretică şi practică pentru a fi certificaţi prin susţinerea unui examen de competenţă în medicina de întreprindere. Or, după cum am spus şi mai devreme, în urma a 10 ani de pregătire în cadrul universitar şi de lucru efectiv, aceşti medici sunt consideraţi fără competenţă în a desfăşura activitatea pentru care s-au pregătit şi pe care au desfăşurat-o timp de cel puţin 5 ani.

Am ales să susţin doleanţele acestui grup profesional în faţa dumneavoastră şi cauza principală pentru care mă adresez dumneavoastră, stimaţi colegi, este faptul că ne confruntăm cu un cadru legislativ inechitabil în această situaţie, ca în multe altele de altfel. Cred cu desăvârşire că este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, cel puţin cât timp suntem legitimaţi să ocupăm funcţia de parlamentar, să ne asigurăm că astfel de situaţii nu dăinuie în legislaţia României.

Vreau, de asemenea, să atrag atenţia asupra lipsei de oportunitate a acestor restrângeri ale libertăţii de practică. Numărul medicilor specializaţi în medicina muncii este extrem de redus. Asistăm la un monopol al acestei pieţe de muncă pentru un grup de 400 de medici la nivel naţional. La nivelul judeţului Bacău, judeţul pe care îl reprezint în Parlament, la momentul 2008 erau peste 122.400 de angajaţi şi doar 8 medici de medicina muncii. Este de prisos să zăbovesc aici asupra imposibilităţii celor 8 medici de a completa fişele de aptitudine ale tuturor angajaţilor în cunoştinţă de cauză.

Sunt convins că suntem cu toţii capabili să cuprindem cât de hilară este această situaţie în care medicii specialişti în medicina muncii îşi dau ştampila pe fişele angajaţilor, "pe încredere". Din păcate, Bacău nu este singurul judeţ din România cu deficienţă la acest capitol. Vă pot da exemple de judeţe care nu au nici măcar un medic specialist în medicina muncii, cum ar fi Giurgiu. În consecinţă, devine lesne de înţeles că problema pe care o prezint astăzi în plenul Camerei Deputaţilor devine o problemă de interes naţional.

Cred că este de prisos să pomenim din nou starea infrastructurii serviciilor naţionale de sănătate. Stimaţi colegi, România este o ţară cu multe deficienţe la acest capitol. Tocmai din acest punct de vedere consider că este necesar să investim în prevenţie. Într-o ţară cu peste un milion de cazuri de Hepatita C, prevenţia poate aduce economii considerabile la bugetul fiecăruia dintre noi prin evitarea achiziţionării de medicamente şi tratamente foarte costisitoare. Consider că înlesnirea includerii medicilor generalişti, specializaţi în medicina de întreprindere, în rândul medicilor de medicină a muncii are câteva efecte vizibil pozitive.

În primul rând, suplimentarea numărului de medici specializaţi în medicina muncii va ajuta la îndeplinirea obligaţiilor acestei categorii de medici, impuse de legislaţia în vigoare, cu alte cuvinte, un prim pas spre reintrarea în normalitate în ceea ce priveşte controalele medicale standard ale angajaţilor.

În al doilea rând, vor fi reduse cazurile în care, pentru a face un examen medical la angajare, sau un control periodic, persoanele trebuie să se deplaseze distanţe foarte mari, uneori dintr-un judeţ în altul.

Nu în ultimul rând, consider că numai astfel se poate face dreptate acestor medici care şi-au câştigat statutul de experţi în medicina muncii având ani de experienţă în medicina de întreprindere şi în prezent experienţa dobândită pe parcursul a peste 10 ani de studiu şi practică este considerată nulă.