Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.147/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.46 | Vasile Popeangă - declaraţie politică având tema "Onoare sau dezonoare? sau Reforma onoarei"; | ![]() |
||
|
"Onoare sau dezonoare? sau Reforma onoarei" Am avut, de curând, ocazia să vedem câte parale face reforma portocalie şi în ce priveşte reformarea onoarei, cu exemplul său cel mai elocvent: UNPR-ul, în frunte cu generalul de izmene Gabriel al lu' Oprea. Iar ca reforma să atingă absurdul, fostul căpitan de intendenţă a fost avansat general cu bastonu' de mareşal subtilizat din raniţa soldatului lui Napoleon. însă n-ai găsi nici dacă dai cu tunu', în nicio (auto)biografie, cum a obţinut alde Oprea, în rezervă fiind, gradele de maior, locotenent-colonel şi colonel. Asta e: onoarea a ajuns doar un cuvânt de paradă, care dă bine în faţa purtătorilor de uniformă. Numai că l-au renegat şi militarii serioşi! E drept, deocamdată mai mult cei pensionaţi, pentru că cei activi mai au copii de crescut... Oprea nu mai este camaradul lor. Ei şi-au obţinut gradele legal, instruind mii de militari, participând la trageri şi aplicaţii, reprezentând cu cinste armata română în misiuni internaţionale. Şeful peste ţucale a ajuns general la ordin, c-aşa a vrut alde Băsescu! Asta e: unii mor de dragul epoleţilor de general, pentru care ar fi în stare să trădeze şi laptele supt pe vremea când erau în scutece. Iar Băsescu, edec bătrân, ştie cum să le gâdile interesul... Ba, gânditu-s-a ruginitul matroz că n-ar fi rău să-şi facă mai-marele obielelor şi un partid, ca să poată să aibă un cuvânt greu de spus în parlament. Şi şi-a făcut, amărâtul personagiu, un partid după chipul şi asemănarea măreţului cârmaci: portocaliu tot, pe steag cu un păsăroi cu privire cruntă, de zici că-i Boc când vede pensionari în faţa ochilor. însă dacă întorci spre stânga (c-aşa-s ei, cică de stânga, da' semnalizează spre dreapta!) ciocul păsăroiului tăiat brutal, triunghiular, de pe drapelul portocaliu al UNPR-ului, juri cu mâna pe verde că-i cioara nazistă şi-ţi vine subit să sari în picioare cu braţu-ntins înainte şi să strigi cât te ţin bojocii: "Ein Volk, Ein Reich, Ein Führer!", ori, în varianta contemporană, românească, "UNPR, Oprea, Băsescu!". Interesul naţional, atât de drag şi etalat de-alde Oprea şi gaşca, s-a văzut cel mai bine când s-a apucat de jumulit uscături de la alte partide, căci numai generalul făcut la apelul bocancilor nu putea face o formaţiune politică de unul singur. Dar, tot răul spre bine, pentru că ne-a ajutat să ne vedem slăbiciunile: a făcut el colecţie din vulnerabilităţile noastre, aici putând să-i fim chiar un pic recunoscători: ne-a ajutat să ne facem curăţenie la capitolele lichele, fripturişti, demagogi, transfugi, şantajabili... Şi, cu astfel de oameni, ruşinea armatei române - nu zic numai eu asta, ci cam toţi ofiţerii cu simţul răspunderii şi patriotismului treaz, fie activi ori în retragere - vrea să conducă ţara lui Ştefan, Vlad, Mihai, Cuza... Mai vorbea fostul căpitan de intendenţă despre respectarea tradiţiilor militare, gândindu-se probabil la blonda pe care a numit-o la conducerea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, de se răsucea în mormânt Regina Maria, patroana spirituală a acestui aşezământ românesc de tradiţie. Sau poate se gândea la Muzeul Aviaţiei, al cărui spaţiu a fost redus la jumătate, în ciuda protestelor unor organizaţii neguvernamentale... Proiectul dezmembrării muzeului a fost elaborat de ministrul apărării, de primarul sectorului 2, Nicolae Onţanu (alt general - al pubelelor, văr din cuscri cu Prigoană) şi de celebra absolventă a Colegiului Naţional de Apărare - sinistra de la Dezvoltare, Elena Udrea... Dar cel mai bine s-a putut vedea interesul naţional care-i animă pe portocaliii pârâţi cu doar câteva zile în urmă, când amărâtul şef al obielelor (căci îi e ruşine românimii să-i zică şef al armatei!) răcnea spre conducerea pdl-istă - cred c-au început să priceapă şi ei cu cine stau de vorbă... - diverse chestii pline de înţelepciune şi onoare: "Grupuri parlamentare pentru UNPR în Cameră şi Senat sau demisia mea din Guvern! Miki Şpagă - membru al Comisiei de regulament a Senatului! De ce n-ar putea prelua Cristi Diaconescu Justiţia? Şi nici Câmpan nu trebuie să rămână rezervă eternă! Ce pisici? Adică ne-a însufleţit patriotismul şi interesul naţional să trecem de partea voastră, şi nu daţi şi voi, acolo, o măslină, o scobitoare, o atenţie, nişte mandate de miniştri, oarece afaceri? Păi, se poate? Ce, noi suntem mai proşti ca voi? Că, dacă tot nimic nu câştigăm, acu' votăm moţiunea de cenzură! Ce, credeţi c-a înflorit patriotismu'-n noi atât de tare încât să facem muncă voluntară?" Acum e de înţeles de ce a fost nevoie să se inventeze UNPR-ul: ca să aibă şi pdl-iştii de cine râde, că oricum de ei râde toată lumea... |



