Parliamentary debates

Domnul Marian Ghiveciu:

"Zootehnia românească are nevoie urgent de o strategie de dezvoltare"

Un segment de mare însemnătate economică şi socială, cu o structură specifică în domeniul agriculturii, o constituie zootehnia. Evoluţia oscilantă din ultimii 20 de ani a acesteia, ca urmare a decapitalizării societăţilor comerciale, a condus la scăderea drastică a efectivelor de animale şi a randamentelor obţinute.

Scăderile de efective au fost şi sunt de-a dreptul catastrofale şi greu de recuperat, mai ales la bovine, specie la care, practic, efectivul s-a redus la jumătate, ciclul de refacere fiind de 3-5 ani între generaţii, deci de lungă durată (în 1990 efectivul de bovine era de 6,5 milioane capete).

Ca urmare a politicilor iresponsabile promovate faţă de agricultură, în general, şi faţă de zootehnie, în special, prin decimarea efectivelor de animale, inclusiv a celor matcă, producţia de carne a scăzut pe total specii cu peste 30%.

După integrarea în Uniunea Europeană, la această cauză, însă, se mai adaugă, printre altele, concurenţa cărnii şi preparatelor din carne importate, care beneficiază de subvenţii "grase" în ţara lor de origine şi nu trebuie omis nici faptul că puterea de cumpărare a românului s-a diminuat drastic.

În producţia animalieră, doi parametri sunt relevanţi: efectivele de animale şi producţia acestora. Diminuarea efectivelor de animale (îndeosebi bovine şi porcine), în condiţiile în care resursele furajere concentrate şi de volum sunt suficiente, trebuie explicată prin eficienţa scăzută a activităţii de creştere a animalelor.

Reducerea efectivelor la speciile de porc a fost determinată de intrarea în procesul de restructurare (ASAL), mai corect lichidare necondiţionată, a complexelor industriale de creştere a animalelor (în perioada guvernării CDR).

Este straniu şi de neînţeles faptul că în timp ce combinatul "Comtim" a fost lichidat judiciar, în Ungaria, la nici 100 de kilometri, se construia în anul 1997 cel mai mare combinat de creştere a porcilor, care funcţionează şi astăzi.

Astfel, a continuat în perioada 1996-2000 distrugerea celor 48 de complexe de porci prin lichidare şi, în acelaşi timp, distrugerea materialului biologic.

Această poziţie eronată a fost a unor "analişti amatori" care au apreciat că activitatea complexelor de creştere a animalelor este nerentabilă.

Aproape toate complexele zootehnice din România puteau fi puse în condiţii normale (mai ales economico-financiar) de exploatare şi puteau asigura producţii performante, fără a ne chinui să readucem astăzi la viaţă zootehnia.

În prezent, agricultura, în general, şi zootehnia, în special, se găsesc în apropierea colapsului.

Anul 2011 poate deveni, în condiţiile crizei instalate, unul din cei mai "negri" ani pentru tot ce este "verde" şi aparţine agriculturii. Aceasta se va datora, în principal, şi lipsei unei strategii de dezvoltare a zootehniei.

Oricât de mult optimism ar avea actuala guvernare, trebuie să înţeleagă că acest proces nu este nici simplu, nici uşor şi nici nu se poate realiza foarte rapid.

Dacă s-ar lua măsuri excepţionale de redresare a zootehniei printr-un puternic sprijin venit din partea statului şi Uniunii Europene, roadele acestora se pot vedea doar peste 8-10 ani.